118 minute fără gol și două penalty-uri în 3 minute duc Universitatea Craiova în Europa!

Radu Alexandru
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

După un meci nebun în care golurile au venit după minutul 118, după ce Markovic a comis-o, iar Popescu a fost erou, Universitatea Craiova se califică în Europa

Meci nebun la Craiova, unde Universitatea s-a calificat în Europa în fața celor de la U Cluj. Oltenii au înscris în minutul 118, oaspețiii 3 minute mai târziu. La penalty a fost nebunie, iar Laurențiu Popescu a fost erou.

Universitatea Craiova – U Cluj 0-0/ 5-4 (p)

Universitatea Craiova (4-3-3): L. Popescu – Soiri, Zajkov, Raul Silva, Bancu – A. Crețu, Mateiu, Mekvabishvili – Danciu, A. Ivan, Mitriță
Rezerve: D. Lazar, Ndong, Badelj, Houri, D. Badbu, Bana, Blesa, Koljic, Markovic

U Cluj (4-3-1-2): Gertmonas – Oancea, Thalisson, Masoero, Chipciu – Silaghi, Simion, Bic – Nistor – Anselmo, Roger
Rezerve: Gorcea, Mitrea, A. Suciu, Chinteș, Techeres, Grobry, Bota, V. Gheorghe, F. Ilie

Universitatea Craiova a reușit să dețină controlul în prima repriză a meciului cu U Cluj. Gazdele n-au arătat excelent, ținând cont că importanța partidei era una evidentă. Barajul dintre ,,studenții” din Liga 1 a fost mai de grabă nervos în prima parte.

Oltenii au avut ocaziile mai importante, dar șterse. Oaspeții au așteptat pentru a profita de scăpările pe contre. Căpitanul Bancu a fost la un pas de cartonaș roșu, după o reacție agresivă către arbitru, iar la cabine s-a intrat fără gol.

118 minute fără gol, două cu două goluri

A doua repriză a partidei nu a adus mai nimic. Ocaziile importante au fost absente ca în prima parte a meciului. Mitriță a încercat pase pentru colegii săi, dar cei 18.000 de oameni de pe stadion n-au avut parte de spectacol și s-a ajuns la prelungiri.

Prima repriză de prelungiri nu a adus nimic nou, însă a doua repriză a adus un cadou neașteptat pentru elevii lui Gâlcă. În minutul 118, arbitrul a acordat penalty. Lies Houri a înscris. Koljic a reușit să dubleze avantajul, dar golul a fost anulat.

Markoviv a faultat în careu la ultima minge a meciului, iar arbitrul a indicat din nou punctul cu var, dar pentru U Cluj. Partida a mers la penalty-uri. Acolo, Silva a ratat, Laurențiu Popescu a apărat și a dus Universitatea Craiova în Europa.

Share This Article