2 foști antrenori de la Universitatea Craiova, în topul favoriților lui Dan Nistor!

Catalin Anghel

Dan Nistor a pus 2 foști antrenori de la Universitatea Craiova în topul celor mai buni trei tehnicieni cu care a lucrat în carieră!

Dan Nistor ar da timpul înapoi, pentru a rejuca meciul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj, partidă în urma căreia oltenii au ratat titlul. Mijlocașul a vorbit și despre tehnicienii pe care i-a avut pe bancă, în întreaga carieră. El i-a pus în top trei pe 2 foști antrenori din Bănie. Este vorba despre Mirel Rădoi și Cristiano Bergodi.

2 foști antrenori de la Universitatea Craiova, în topul favoriților lui Dan Nistor!

„U Craiova – CFR, când am pierdut campionatul. Foarte tare a durut atunci. Era important și pentru mine că vorbea toată lumea când m-am dus că am fost luat de la Dinamo. Și era ceva ce rămânea pe viață. Dacă aș putea să dau timpul înapoi, acel meci l-aș rejuca. (nr. Unde l-ai pune pe Sabău în topul tehnicienilor cu care ai lucrat?). În primii 3. Topul l-aș face cu el pe primul loc, că sunt aici acum. Mirel (n.r. Rădoi), pe locul 2. Mi-a plăcut și am învățat multe de la el, și Bergodi pe locul 3, că ne-am bătut la titlu în ultima etapă.

Mirel Rădoi s-a apucat foarte devreme și cred că va demonstra în viitor. Nu-i plăcea să se bage nimeni peste el. Dacă așa gândea, așa făcea. Și a fost corect. Dacă nu jucai, n-aveai cum să te superi pe el, pentru că îți spunea ce nu faci bine. Da, ar fi unul dintre exemplele de urmat. Aș vrea antrenor secund. Nu știu, sunt 25 de caractere în vestiar și e dificil. Eu sunt foarte vulcanic și mi-ar plăcea dacă aș avea un antrenor cu experiență lângă mine, care să mă ajute”, a declarat Dan Nistor, pentru ProSport.

Dan Nistor – lider la U Cluj

Dan Nistor este unul dintre cei mai buni mijlocași din SuperLiga României. În ciuda vârstei, el joacă la un nivel foarte bun printre ardeleni și a devenit repede un lider în echipa lui Sabău. El speră să joace cât mai mult, ținând cont de faptul că s-a apucat de fotbal destul de târziu, la 19 ani.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.