Fostul jucător al Universității Craiova, Eduard Florescu, este într-o formă de invidiat, iar ofertele pentru el au început să apară!
În această iarnă, mijlocașul ofensiv Eduard Florescu în vârstă de 26 de ani, care evoluează la FC Botoșani, a primit o ofertă din Kazahstan. Cu toate acestea, moldovenii au respins propunerea, care nu depășea suma de 200.000 de euro.
Eduard Florescu trăiește cel mai bun sezon al carierei sale
Cu 9 goluri și 4 assisturi în 21 de etape, Florescu trăiește cel mai bun sezon al carierei sale. În cadrul actualului sezon de transferuri, exista posibilitatea ca el să facă un pas înainte în cariera sa. Potrivit GSP, mijlocașul a primit o ofertă concretă de la una dintre echipele de top din prima ligă a Kazahstanului.
Deoarece suma oferită clubului condus de Valeriu Iftime nu a fost una impresionantă, fiind sub 200.000 de euro, FC Botoșani a decis să nu-l vândă pe Florescu. Echipa se află într-o situație extremă în campionat, ocupând ultimul loc la finalul anului.
2,3 milioane de euro pentru transferul lui Denis Drăguș și Marius Ștefănescu!
FC Botoșani ar fi solicitat inițial un milion de euro pentru Florescu. Ulterior, prețul a scăzut, dar n-a mai existat nicio altă ofertă scrisă pe numele celui de-al doilea golgheter al competiției, noteaza sursa citată.
„El a contribuit la 70% din golurile echipei sale în acest sezon, un număr fantastic”
„Florescu a avut o ofertă concretă, din Kazahstan, pe care cei de la Botoșani au decis să nu o accepte. N-a fost o ofertă consistentă din punct de vedere financiar, n-a fost o ofertă de nerefuzat. În rest, alte oferte concrete, scrise pe adresa clubului, nu au venit pentru Florescu. Mă surprinde, pentru că el a contribuit la 70% din golurile echipei sale în acest sezon, un număr fantastic.
Dar sunt anumiți factori care-l fac să nu fie așa interesant: e la echipa din subsolul campionatului, ceea ce descurajează multe dintre echipe, a avut și o aventură nefericită la CSU Craiova. Sunt și mulți jucători liberi pe piață. Atunci, o echipă se întreabă de ce ar da o sumă importantă pe un jucător care nu mai are o vârstă foarte bună în loc să aducă un fotbalist liber de contract, cu un salariu mai mare”, a spus agentul FIFA Cristian Cernodolea.
