Real Madrid a negociat serios pentru un atacant român: „Au fost negocieri serioase, dar mie mi s-a spus că nu am voie să discut personal”
Considerat de mulți drept cel mai talentat atacant român de la Gică Hagi încoace, Adrian Ilie a primit de-a lungul carierei lui oferte de la multe cluburi importante. Însă, două i-au rămas în minte. Este vorba despre Real Madrid și Manchester United, care, potrivit prosport, erau pregătite să dea 25, respectiv 40 de milioane de euro pentru fotbalistul român.
Adrian Ilie, dorit de Real Madrid
Adrian Ilie se poate lăuda cu o carieră fantastică, în care a bifat meciuri în tricourile unor echipe puternice, de la Galatasaray la Valencia și până la Beșiktaș. Totuși, pe vremea când juca în Spania, fotbalistul a fost foarte aproape să ajungă la una dintre rivalele acesteia, Real Madrid. Spaniolii ar fi fost dispuși să dea 25 de milioane de euro pentru a-l transfera pe român.
„Au fost negocieri serioase, dar mie mi s-a spus că nu am voie să discut personal fără acceptul Valenciei. Și nu am discutat. Știu că s-a vorbit de o ofertă a Realului de 25 de milioane de euro plus Davor Suker la schimb! Și era Suker, care peste câteva luni ne elimina de la Mondiale cu Croația!”, a spus fostul mare fotbalist, citat de Fanatik.
Ofertat și de Manchester United
După Real Madrid, următoarea a fost Manchester United, cu o ofertă de 40 de milioane.
Gruparea din Premier League s-a arătat interesată de român datorită prestațiilor lui de la Campionatul Mondial din 1998. El a reușit să înscrie un gol chiar împotriva Angliei, într-un meci încheiat cu victoria României, scor 2-1. La finalul acelei partide, Gary Neville, pe atunci component al naționalei Angliei, l-a propus pe român managerului „diavolilor”, celebrul Sir Alex Ferguson.
„Am fost sunat din club de la Manchester, dar i-am rugat să vorbească mai întâi cu Valencia și cu impresarul meu. Eram încă la turneul final. S-a întâmplat a doua zi după meciul cu Anglia! A fost o ofertă de 40 de milioane de euro pe masă! Dar Valencia a refuzat-o într-un final!”, a mai spus Ilie, conform sursei citate.
