Mihai Rotaru a negociat dur transferul fotbalistului de la Universitatea Craiova: „Nu a fost o decizie ușoară!”
Universitatea Craiova a ratat transferul care putea să îi ajute pe olteni, în acest moment. Mihai Rotaru explica faptul că a refuzat o ofertă de 3.800.000 de euro pentru Jovan Markovic. Atacantul a ajuns, acum, să fie împrumutat, la FC Hermannstadt. El nu traversează cea mai bună perioadă, dar șefii clubului speră ca fotbalistul să revină mai puternic de la Sibiu.
3.800.000 de euro pentru transferul unui jucător de la Universitatea Craiova. Mihai Rotaru a confirmat!
Mihai Rotaru nu știe dacă se fie supărat neapărat pentru că nu a fost de acord cu transferul lui Jovan Markovic. Universitatea Craiova poate să fie ajutată, pe viitor, de atacant. Momentan, ofertele pentru acesta nu au mai apărut, iar Hermannstadt a părut cea mai bună variantă, pentru ca jucătorul oltean să prindă mai multe minute și să se întoarcă mai încrezător.
„Am avut ofertă de 3.8 milioane de euro pentru Markovic, 1 milion a fost deschiderea. Asta a fost oferta. Îmi pare rău de lucrurile pe care nu le-am făcut, nu de cele pe care le-am făcut. Nu-mi pare rău, nici bine, a fost o decizie în acel moment, vedem dacă va fi bună sau proastă în câţiva ani. El avea 20 de ani, era jucător de naţională, jucase două meciuri şi în al treilea intrase pe parcurs. Vă asigur că nu era o decizie uşoară”, a spus Mihai Rotaru, la Prima Sport.
Jovan Markovic nu a impresionat încă
În 146 de meciuri la Universitatea Craiova, Markovic a marcat 28 de goluri şi a pasat decisiv de 14 ori. Ofertele pentru transferul lui nu au venit în urma reușitelor, ci, cel mai probabil, datorită calităților tehnice speciale pe care atacantul le-a arătat în tricoul alb-albastru. În ciuda criticilor pe care le-a primit în ultimii ani, Markovic este un fotbalist valoros, doar că trebuie să demonstreze că este un jucător de echipă.
