Colegiul Naţional „Elena Cuza” este în centrul atenției după ce părinții sunt îngrijorați și revoltați. Balul Bobocilor le-a pus capac
Părinții elevilor de la un liceu de prestigiu din Craiova sunt indignați în urma evenimentului balului bobocilor. Artiștii invitați au interpretat versuri vulgare, îndreptate să stârnească adolescenții spre consumul de droguri și violență. O mamă a transmis un mesaj în care relatează că tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani le-au fost cântate manele cu conținut explicit despre sex. Iar în timpul petrecerii au fost făcute dedicații în acest sens.
Luis Gabriel a cântat pentru balul de la Colegiul Naţional „Elena Cuza”
Tot mai mulţi părinţi au început să se revolte cu privire la artiştii pe care conducerea Colegiului Naţional „Elena Cuza” i-a invitat la balul bobocilor. Artistul care i-a „încântat” pe elevii de 15 ani a fost Luis Gabriel, anunţat pe afişul evenimentului drept „special guest”.
„Sunt un părinte îngrijorat de cele întâmplate în ultimul timp la balurile de boboci și muzica pe care o ascultă copiii zilelor noastre. Am și eu tot o fată și am fost îngrijorată să văd dacă așa s-a întâmplat și la balul ei, fată mea fiind elevă în Colegiul Național „Elena Cuza”. Nepricepându-mă foarte bine la muzica din ziua de astăzi, am căutat să văd cine a cântat și ce cânta. Aici am început să mă îngrijorez, nu eram la curent că balul Colegiului Național Elena Cuza are în prim-plan un manelist”, a povestit mama unei eleve, potrivit Obsevator News.
Aeroportul Internațional Craiova are noi echipamente
O altă mamă a reclamat faptul că adolescenţii au fost martori la melodii despre poziţii sexuale. Nu numai că artistul le-a cântat, ci a ţinut să le ilustreze totul.
„Au ajuns acești artiști să cânte în fața copiilor noștri minori despre pozițiile sexuale. Ba mai mult, am fost șocată când am constatat că o melodie mai târziu, artistul le arată cum se face. În timp ce cânta, s-a întins pe jos, pretinzând preț de câteva secunde bune că efectuează un act sexual. Eu sunt în stare de șoc de câteva zile. Am crezut că dacă fata mea învață și se duce la colegiul acesta va scapă de tentațiile actuale ale societăţii. Însă ei le aduc la bal și le promovează?”, a scris femeia.
Liviu Cotfasă: „Eu nu ştiu să fi fost cuvinte obscene sau dedicaţii”
Directorul Colegiului Naţional „Elena Cuza”, Liviu Cotfasă, se apără şi spune că elevii au puterea de decizie atunci când vine vorba de artiştii învitaţi la baluri.
„Se întâmplă ce vor elevii la baluri, numai că nu înseamnă că este adevărat că la balul nostru s-au folosit cuvinte obscene. Nu ştiu de unde aţi văzut filmări, dacă erau sau nu de la balul nostru. Au fost manele, într-adevăr, că asta cer copiii. Dar eu nu ştiu să fi fost cuvinte obscene sau dedicaţii. Anul trecut am adus pe altcineva la bal, au venit doar 150 de copii şi nu am putut să plătim nici cheltuielile. Acum am zis să îşi aleagă pe cine vor, dar fără cuvinte obscene, asta a fost impunerea noastră către firma organizatoare şi, din câte am înţeles, aşa a şi fost: fără cuvinte obscene”, a spus directorul unităţii de învăţământ pentru sursa citată mai sus.
