Tudor Băluță și Juri Cisotti, transferați la pachet!

Catalin Anghel
foto: colaj/SportPictures

Transferuri pentru titlu în Liga 1! Tudor Băluță și Juri Cisotti schimbă echipa și vor să fie campioni la finalul sezonului!

Rapid București nu traversează cea mai bună perioadă. Giuleștenii au pierdut ultimul meci, chiar pe teren propriu, contra celor de la FC Voluntari. Dan Șucu își dorește să fie campion, dar poziția actuală din clasament nu este tocmai una încurajatoare. Astfel, acționarul principal al formației din Capitală vrea să mai facă mutări în această iarnă și pregătește două super-transferuri, direct din Liga 1.

Tudor Băluță și Juri Cisotti, transferați la pachet!

Potrivit celor de la Fanatik, Rapid vrea să transfere doi dintre cei mai importanți mijlocași din campionatul României.  Este vorba despre Tudor Băluță și Juri Cisotti. Conform sursei citate, șansele ca transferul să se realizeze sunt foarte mari, deoarece contractul fotbalistului cu Farul expiră în vara anului viitor, iar Gică Hagi nu vrea să îl piardă gratis pe fostul jucător de la Brighton. 

Totodată Fotbalistul celor de la Oțelul Galați este unul dintre cei mai buni jucători din prima divizie. Acesta a marcat de patru ori și a oferit două pase decisive în 17 partide. Astfel, acesta a ajuns pe lista giuleștenilor, care mereu au vrut să aibă un atacant cu cifre bune.

Suporterii au cerut demisia lui Bergodi

Ultimul eșec a fost unul greu de digerat pentru suflarea rapidistă. Antrenorul a fost primul criticat. Fanii i-au cerut demisa lui Cristiano Bergodi.

Da, suntem într-o mică criză de rezultate. Nu îmi reproșez nimic. Caut soluții, dar nu e mereu ușor. Nu dau vina pe absențe, dar aveam o echipă bine închegată. Eu nu am auzit să-mi fi strigat demisia. Se poate striga orice, nu e o problemă. Eu nu voi vorbi de rău niciodată despre suporteri. E normal să fie dezamăgiți și să aibă probleme cu mine, pentru că eu sunt antrenorul. Dar nu mă interesează dacă mi s-a strigat demisia.

Nu cred că merit să mi se strige demisia. Am venit cu pasiune, cu inima deschisă. Iubesc Rapidul! Nu cred că merit, dar înțeleg suporterii. Când sunt dezamăgiți, e normal să se lege de antrenor. Lucrez din greu pentru Rapid, încerc să caut soluții, am avut dificultăți. Sunt supărat că am pierdut, nu că îmi strigă suporterii demisia”, a spus Bergodi.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.