Radu Drăgușin și-a semnat sentința până în iunie 2029. Va avea salariul de 3 ori mai mic decât celălalt fundaș central de la Tottenham
Radu Drăgușin va primi un salariu anual de aproximativ 3 milioane de euro la Tottenham. Fundașul naționalei României a semnat un contract valabil până în iunie 2029 și va fi prezentat oficial. Cu toate că această sumă este de aproape 5 ori mai mare decât câștiga la Genoa, Radu Drăgușin se situează în zona cu cele mai mari salarii la Tottenham.
Radu Drăgușin beneficiază de un salariu anual de aproape 3 milioane de euro
Radu Drăgușin a devenit subiectul celui mai costisitor transfer din istoria fotbalului românesc. Fostul fundaș al echipei Juventus a fost achiziționat de către Tottenham de la Genoa, suma transferului fiind de 25 de milioane de euro, la care se adaugă alte 6 milioane de euro în bonusuri.
În cadrul Premier League, Radu Drăgușin beneficiază de un salariu anual de aproape 3 milioane de euro. În comparație, Heung-Min Son, atacantul sud-coreean și golgheterul echipei Tottenham, primește un salariu anual de 11,4 milioane de euro. Acesta este cel mai bine plătit jucător din echipa lui Ange Postecoglou.
Radu Drăgușin, criticat vehement pentru alegerea făcută!
Locul 2 în acest top este ocupat de Ivan Perisic. Ajuns liber de contract la Tottenham în vara anului 2022, croatul are un salariu de 10,9 milioane de euro pe sezon. Perisic, vicecampion mondial cu Croația în 2018, mai are contract cu Tottenham până la finalul sezonului.
Ultimul loc pe podium în topul salariilor la Tottenham este ocupat de James Maddison. Internaționalul englez, cotat la 70 de milioane de euro de Transfermarkt.com, încasează un salariu anual de 10,2 milioane de euro. Cifrele sunt furnizate de cei de la spotrac.com.
Va avea un salariu aproximativ egal cu cel al lui Micky Van de Ven
Potrivit jurnalistului Gianluca Di Marzio, Radu Drăgușin va avea un salariu anual de 3 milioane de euro la Tottenham. De 3 ori mai puțin decât celălalt fundaș central de la Tottenham, Cristian Romero. Campionul mondial cu Argentina câștigă 9,9 milioane de euro pe sezon.
În schimb, Radu Drăgușin va avea un salariu aproximativ egal cu cel al lui Micky Van de Ven. Tânărul fundaș olandez încasează aproximativ 3 milioane de euro pe sezon la Tottenham. Internaționalul român va avea un salariu mai mare decât al unor jucători, precum Destiny Udogie (2,7 milioane de euro), Emerson Royal (2,5 milioane de euro) sau Bryan Gil (2,4 milioane de euro pe an).
Radu Drăgușin a semnat cu Tottenham într-o perioadă în care formația pregătită de Ange Postecoglou are parte de o perioadă de foc. Fundașul care s-a calificat cu naționala României la Euro 2024 ar putea debuta în tricoul londonezilor contra lui Manchester United.
Cele două mari rivale se înfruntă duminică, 14 ianuarie, pe Old Trafford, în etapa a 21-a din Premier League. După duelul contra „Diavolilor”, Tottenham o înfruntă pe Manchester City, pe 27 ianuarie, în „șaisprezecimile” Cupei Angliei.
