CFR Cluj a luat decizia de a se despărți de doi jucători. Unul va fi împrumutat
CFR Cluj a anulat contractul cu un alt jucător după plecarea lui Yevhen Konoplyanka din Gruia. În plus, Ermal Krasniqi a fost transferat la Rapid în schimbul sumei de un milion de euro. Israelianul Ziv Morgan a devenit jucător liber de contract după ce a semnat rezilierea cu CFR Cluj, potrivit fanatik.ro.
Ziv Morgan este liber de contract, după rezilierea contractului cu CFR Cluj
După plecarea lui Konoplyanka, proprietarul echipei din Gruia a eliminat încă un nume de pe listă. Este vorba despre fundașul stânga Ziv Morgan. Fotbalistul israelian a semnat rezilierea contractului cu CFR Cluj și a devenit astfel liber de contract. La vârsta de 23 de ani, acest jucător a fost împrumutat inițial de la Kiryat Shmona de către CFR Cluj, iar acordul era valabil până la finalul sezonului.
Gigi Becali are probleme cu vila de lux: „Să se ducă să urle la curcubeu”
Ardelenii au luat decizia de a întrerupe contractul cu Ziv Morgan încă din această iarnă, nefiind impresionați de prestațiile sale. În timpul perioadei petrecute la Gruia, Morgan a avut 17 apariții, fără a reuși să înscrie vreun gol sau să ofere pase decisive.
Ardelenii au făcut anunțul oficial în cursul zilei de joi. „Mulțumesc pentru o experiență uimitoare @cfrclujofficial. Și acum următoarea provocare”, a scris Ziv Morgan pe rețelele de socializare.
Luka Juricic va fi împrumutat la Pyunik Erevan, liderul din Armenia
Următorul nume pe lista neagră a lui Neluțu Varga este Luka Juricic. Potrivit fanatik.ro, atacantul bosniac se va despărți joi sau vineri de CFR Cluj. Fotbalistul transferat de ardeleni în vara anului trecut va reveni împrumut la Pyunik Erevan, în Armenia.
Fosta campioană a României le-a plătit 200.000 de euro armenilor pentru Luka Juricic. Atacantul va fi împrumutat la Pyunik Erevan, liderul din Armenia, până la finalul sezonului. Astfel, Juricic va reveni în vară la CFR Cluj.
În prima parte a sezonului, Luka Juricic a marcat 2 goluri în 17 de meciuri pentru CFR Cluj. Bosniacul născut în Germania are o cotă de piață de 500.000 de euro, potrivit Transfermarkt.com.
Neluțu Varga vrea să se despartă în această iarnă și de Cristi Bălgrădean
De asemenea, Neluțu Varga vrea să se despartă în această iarnă și de Cristi Bălgrădean. Fostul portar de la Dinamo sau FCSB nu a bifat niciun minut în acest sezon la CFR Cluj. Fotbalistul de 35 de ani a intrat în ultimele 6 luni de contract în Gruia.
Totuși, salariul lunar de 11.000 de euro îi determină pe ardeleni să-i rupă contractul lui „Pufi” încă din această iarnă. În vara anului trecut, CFR Cluj i-a micșorat salariul lui Cristi Bălgrădean de la 16.000 de euro la 11.000 de euro, conform sursei citate.
