Rezultatele unui nou proiect  ERASMUS+, la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”

Claudia Grosu

Proiectul european ”Digitalizare pentru toți” finanțat prin programul Erasmus+, Educație Școlară (SCH), cu nr. 2022-1-RO01-KA122-SCH-000077901 s-a derulat la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Craiova pe o perioadă de 18 luni, între 01/08/2022 și 31/01/2024, cu un buget de 35,225.00 EURO.

Proiectul implementat are ca rezultat o bibliotecă digitală care conține lecții de recuperare a lacunelor, fișe de lucru, teste, și poate fi accesată de toți elevii liceului cu scopul îmbunătățirii rezultatelor la examenul de Bacalaureat. De asemenea, s-a realizat un  ghid cu metode de predare online distribuit în format digital tuturor profesorilor școlii și un ghid de indrumare a părinților pentru sustinerea elevilor în învățare, distribuit letric la ședințele cu părinții.

Proiectul a constat în participarea  a 12 cadre didactice la trei mobilități de învățare:

Prima mobilitate din cadrul proiectului,  ”Online  school”, s-a desfășurat în perioada 22-30 octombrie 2022, în Turcia, Istanbul, unde au participat 2 cadre didactice și 1 cadru didactic auxiliar.

A doua mobilitate, ”Make technology your friend! Using ICT to engage students in the modern classroom”, s-a desfașurat în Malta în perioada 06-14 mai 2023, la care au participat 4 cadre didactice.

Cea de a treia mobilitate, ”Inclusive classroom through ICT”, s-a desfășurat în Portugalia, Caldas da Rainha. Perioada derulării cursului a fost 20-28 august 2023, participand 5 cadre didactice.  

     Cadrele didactice participante au obținut competențe care le-au ajutat să utilizeze  TIC în actul instructiv-educativ, să folosească strategii de predare-învățare-evaluare (lecții utilizând aplicațiile digitale pentru computer/ smartphone-uri și softul tablei interactive), să  transfere noile practici didactice și colegilor profesori din liceu, să realizeze incluziunea socială și să depașească bariera lingvistică comunicând într-o limba de circulație internațională. 

Prin programul ERASUMS+, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” devine o şcoală internaţională, prin promovarea valorilor europene și armonizarea metodelor și a instrumentelor de lucru cu cele din alte ṣcoli europene, deschizând elevilor săi poarta către Europa.

Considerăm că implementarea acestui proiect va genera creșterea gradului de digitalizare a procesului didactic și, implicit, dezvoltarea competențelor digitale și a rezultatelor elevilor. Astfel va crește motivația pentru învățare a elevilor care finalizeaza ciclul liceal din unitatea noastră și se va îmbunătăți imaginea liceului în comunitate.

Putem afirma că, DA, ”Erasmus+ transformă vieți și dă un alt sens educației!”

Director – prof. Maria SÎRBU

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.