Șansa carierei pentru Alex Maxim, Andrei Ivan și Alex Mitriță!

Catalin Anghel

Alex Maxim, Andrei Ivan și Alex Mitriță pot face un pas extraordinar pentru carierele lor: „Depinde de ei”

Mihai Stoichiță a vorbi despre situația a trei jucători români valoroși. Este vorba despre Alex Maxim, Andrei Ivan și Alex Mitriță. Aceștia au ieșit din calculele lui Edi Iordănescu după mici probleme în cadrul lotului. Acum, ei au șansa să îl convingă pe selecționer că sunt serioși și că merită să fie luați în seamă pentru Campionatul European.

Șansa carierei pentru Alex Maxim, Andrei Ivan și Alex Mitriță!

„(nr. despre Edi Iordănescu) Nu este ranchiunos, nu este genul să ţină supărare, în niciun caz. E un tip obiectiv, un tip care nu are parti-pris-uri, care alege cu creierul şi cu inima, e foarte important. Edi e un tip care ştie să fie şi tăios, dar poate să fie şi bun prieten.

(nr. în ceea ce-i privește pe Maxim, Ivan și Mitriță) Depinde de ei. Nu este ranchiunos, nu are nimic cu nimeni, Edi ţine doar cu fotbalul şi cu rezultatele fotbalului. Socotelile ţi-am zis cum se fac, cum te prezinţi”, a spus Mihai Stoichiță, la orangesport.ro.

Cei trei mai au o lună la dispoziție să îl convingă pe selecționer

Vineri, 22 martie, de la ora 21:45, reprezentativa României va disputa, pe Arena Națională din București, un meci amical împotriva Irlandei de Nord. Va fi primul joc de pregătire al tricolorilor după ce au obținut calificarea la Campionatul European de anul acesta, din Germania. Astfel, Alex Maxim, Ivan și Mitriță ar putea să fie convocați pentru acest duel. Dar, așa cum a spus Stoichiță, totul depinde de cei trei fotbaliști.

Andrei Ivan încă nu reușește să revină la forma din sezonul trecut. Alex Mitriță are cifre destul de bune, dar echipa nu îl ajută și încrederea lui nu e la cel mai înalt nivel. Totodată, Alex Maxim continuă să își vadă de treabă, doar că nici relația lui cu selecționerul nu este tocmai una bună.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.