Lovitura carierei de antrenor pentru Cristi Chivu, care ar urma să preia o echipă mare!
La 43 de ani, Cristi Chivu face senzație la Inter Primavera, iar antrenorul român pare să se îndrepte spre al doilea titlu în ultimii trei ani cu echipa, beneficiind de înfrângerile rivalelor Torino și Roma, în timp ce Sassuolo a remizat. Astfel, echipa condusă de fostul căpitan al naționalei are acum un avans confortabil de 10 puncte în fruntea clasamentului.
Cristi Chivu ar urma să facă un pas către o echipă de top
Cu toate că Inter își vede de treabă, Cristi Chivu va spune adio echipei Inter U19 în această vară, după ce a petrecut șase ani în cadrul academiei de tineret a nerazzurriilor.
Conform presei italiene, fostul internațional român nu va încheia un nou contract la Inter U19, avându-i pe final în vara aceasta. Există speculații că antrenorul ar urma să facă un pas către o echipă de top, deoarece mai multe cluburi, atât din Italia, cât și din străinătate, s-au arătat interesate de calitățile sale în ultimele luni.
Notele alb-albaștrilor, după Botoșani – Universitatea Craiova!
„Chivu părăsește Inter la finalul sezonului, a fost decizia lui. Ar urma să facă pasul la un club mare. Mai multe echipe, unele din Italia, altele din străinătate, s-au interesat de el în ultimele luni, dar românul a hotărât să rămână la Inter până la finalul contractului”, a scris Gazzetta dello Sport.
Cel mai probabil, înlocuitorul lui Cristi Chivu va fi Samir Handanovic (39 de ani), fostul portar a jucat la Inter, în perioada 2012-2023, echipă la care și-a încheiat cariera, bifând 455 de apariții.
Antrenorul român a fost eliminat de Olympiakos
Antrenorul român nu a avut cel mai bun moment la începutul acestei luni. În data de 7 februarie, echipa sa a fost eliminată din UEFA Youth League. Meciul s-a desfășurat la Pireu, împotriva celor de la Olympiakos, în play-off-ul competiției, iar grecii s-au impus cu scorul de 6-5, după loviturile de departajare. În timpul regulat, scorul a fost 0-0, iar din minutul 73, Olympiakos a jucat cu un om în minus. Inter U19 terminase grupa pe locul 2, italienii au fost depășiți doar de RB Salzburg, în grupă se mai afla Benfica Lisabona și Real Sociedad.
De la acel meci, Inter U19 a câștigat următoarele etape din campionat, 1-2 cu Empoli. Meci în care au fost conduși la pauză, dar echipa a reușit să se impună în a doua repriză. Deschizând scorul prin Thomas Berenbruch, jucător introdus de Cristi Chivu imediat după pauză. Iar golul doi a fost înscris de Issiaka Kamate, cel mai bun marcator al echipei în acest sezon.
În ultima etapă din campionat puștii lui Chivu s-au impus cu același scor. Egalând în ultima fază prin Mattia Mosconi, atacant trimis în teren în minutul 74.
