Alex Mitriță, după victoria cu Voluntari: „Degeaba am câștigat în această seară”!

Radu Alexandru
Foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Vedeta oltenilor, Alex Mitriță, a explicat care e obligația echipei după partida câștigată cu Voluntari!

Alex Mitriță s-a bucurat de victoria contra celor de la Voluntari, dar consideră că victoria cu cei de la Petrolul e obligatorie. Fotbalistul a vorbit și despre faza controversată de la penalty-ul refuzat de VAR ilfovenilor.

Alex Mitriță vrea victorie și cu Petrolul după cea cu Voluntari

Oltenii au avut un meci complicat cu ilfovenii și au învins pe final, datorită golului marcat de Denil Maldonado (25 de ani) în minutul 84. Mitriță i-a pasat fundașului central, iar acesta a adus victoria trupei lui Ivaylo Petev.

Jucătorul oltean nu se vede în play-off deja și consideră că meciul următor e extrem de important. Universitatea joacă în deplasare la Petrolul.

N-au convins pe teren

„Importante sunt cele trei puncte. Avem nevoie de ele chiar dacă jocul nu a convins în totalitate. A fost un meci echilibrat. Aveam nevoie de această victorie, a fost un meci foarte greu. Voluntari e o echipă foarte bună, dar suntem foarte bucuroși că ne menținem acolo, sus.

Nu vreau să mă gândesc la faptul că suntem aproape calificați în play-off. Urmează meciul cu Petrolul, sper să câștigăm, dar trebuie să legăm victoriile. Dacă nu facem o figură frumoasă la Petrolul, degeaba am câștigat în această seară”, a spus Alexandru Mitriță la Prima Sport, potrivit gsp.

N-a fost contact

Întrebat despre faza din minutul 95, atunci când Voluntari a primit o lovitură de la 11 metri, anulată de VAR, Mitriță a precizat faptul că a avut foarte mari emoții. „Da, am avut emoții mari, nu credeam că se poate întâmpla iarăși la noi, n-a fost niciun fel de contact din ce am văzut, suntem foarte bucuroși”, a adăugat jucătorul Universității Craiova.

Share This Article