Deși și-a anunțat retragerea, Vlad Chiricheș e văzut ca un posibil pion important pentru România la EURO!
Florin Gardoș (35 de ani) îl vede pe Vlad Chiricheș (34 de ani) o variantă pentru lotul României de la EURO. Gardoș consideră că fundașul ar trebui luat în vizor de Edi Iordănescu, chiar dacă și-a anunțat de curând retragerea.
Vlad Chiricheș, alături de România la EURO
Gardoș consideră că la echipa națională sunt doar doi fundași centrali „bătuți în cuie”. Andrei Burcă și Radu Drăgușin, cel mai probabil. Are încredere în Chiricheș că va putea prinde lotul României, dacă nu va suferi între timp o altă accidentare.
„Sper că până la finalul campionatului să nu aibă nicio accidentare. Pentru că sunt convins că ar prinde lotul pentru EURO. E un loc la fundaşi centrali. Sunt doi fundaşi centrali bătuţi în cuie, la al treilea şi al patrulea pot interveni schimbări”, a declarat Florin Gardoş, conform OrangeSport.ro, potrivit gsp.
Și-a anunțat retragerea
Chiar dacă a subliniat că decizia de retragere a lui Vlad Chiricheș ar putea fi prematură, Florin Gardoș a menționat că își înțelege fostul coleg. Deoarece a trecut și el prin momente similare la finalul carierei sale.
„A zis că vrea să se retragă şi eu înţeleg perfect situaţia. Am trecut prin momente similiare şi mă bucur că n-a luat decizia asta, pentru că, spre deosebire de mine, el are mai multe lucruri de care să se lege.
Eu nu mai aveam de ce mă lega, nici de partea financiară, nici plăcerea de a juca, niciun club serios, nimic”, a adăugat Gardoș despre Chiricheș.
