Atacantul comparat cu Alibec este ultima țintă a lui Gigi Becali, care dorește să întărească ofensiva FCSB-ului!
Gigi Becali e pe cale să aducă un fotbalist la FCSB pe care-l compară cu Denis Alibec. Finanțatorul vicecampioanei a dezvăluit ultimele detalii despre atacantul pe care vrea să îl aducă la București. Patronul a explicat și când s-ar îmntâmpla.
Gigi Becali și noul Alibec de la FCSB
Gigi Becali este în căutarea unui atacant pe care vrea să îl aducă la FCSB după despărțirea de Andrea Compagno. Patronul “roș-albaștrilor” a decis cum vrea să fie următorul vârf al liderului din SuperLiga. Latifundiarul din Pipera nu a vrut să dezvolte prea mult subiectul noului jucător și susține că va oferi mai multe detalii atunci când va începe perioada de transferuri.
Cu toate acestea, Gigi Becali a stabilit cum vrea să fie atacantul care va veni la FCSB în vară. Finanțatorul “roș-albaștrilor” vrea un vârf în genul lui Denis Alibec. Un atacant care să marcheze, dar care să știe și să combine în spațiul careului.
Între Alibec și Haaland
“Nu are rost să vorbim de atacant acuma. Vorbim de atacant când o să înceapă transferurile. Atunci o să vorbim și de atacant. Să vedem care e treaba, David Miculescu cum stă… Vedem mai multe analize, să vedem ce luăm.
Ne trebuie un atacant combinativ. Nu vreau atacant de genul pe contraatac. Cum e Rrahmani, care e fotbalist și are calitate. Dar nu vreau genul acela. Vreau un număr 9 puternic care să intre în combinații.
De genul lui Alibec vreau. Să nu spunem Haaland, pentru că ăla e din alte galaxii”, a declarat Gigi Becali, potrivit fanatik.
