Clasamentul oficial al play-off-ului! Universitatea Craiova, la 3 puncte de locul 2!

Radu Alexandru
© FOTO: Răzvan PĂSĂRICĂ/SPORT PICTURES

După victoria de aseară împotriva celor de la FCU, Universitatea Craiova a stabilit clasamentul final al play-off-ului din Liga 1!

Universistatea Craiova a trecut de rivala FCU și a stabilit clasamentul play-off-ului din Liga 1. Oltenii lui Petev s-au apropiat la 3 puncte de ocupanta locului 3, Rapid și la 7 puncte de liderul Superligii, FCSB. Avem și prima etapă.

Universitatea Craiova, locul 4 în clasamentul play-off-ului

Echipa lui Adrian Mititelu a deschis scorul prin Aurelian Chițu, care a profitat de o respingere nefericită în careul advers al Universității. Trupa lui Petev a revenit în joc în partea secundă. Mai întâi Alexandru Mitriță l-a executat pe Robert Popa cu o ”scăriță”, iar apoi Ștefan Baiaram a stabilit scorul final, 2-1.

Universitatea Craiova stabilește, astfel, clasamentul play-off-ului la finalul sezonului regulat. Oltenii au încheiat cele 30 de etape cu 49 de puncte, astfel că vor începe play-off-ul de pe locul patru, cu 25, la șapte distanță de liderul FCSB.

Clasamentul și prima etapă

  1. FCSB – 32p

2. Rapid – 28p*

3. CFR Cluj – 27p*

4. Universitatea Craiova – 25p*

5. Farul Constanța – 22p*

6. Sepsi OSK – 22p*

Prima etapă

FCSB – Sepsi

Rapid – Farul

CFR Cluj – Universitatea Craiova

Share This Article