Antrenor cu experiență în Liga 1, Eugen Neagoe s-a înțeles deja cu noul său club!
Eugen Neagoe va antrena din nou în Liga 1. Tehnicianul s-ar fi înțeles cu cei de la Petrolul Ploiești. Antrenorul părăsește FC Argeș, trupă din liga secundă și revine în primul eșalon unde va prelua fosta echipă a lui Florin Pârvu.
Eugen Neagoe, înapoi în Liga 1!
Potrivit prosport, Eugen Neagoe își va rezilia înțelegerea cu FC Argeș în cursul zilei de miercuri, 13 martie. Joi va urma să sosească la Ploiești pentru a parafa contractul cu Petrolul.
Tehnicianul în vârstă de 56 de ani va avea ca obiectiv imediat salvarea de la retrogradare în finele ediției curente. Urmând ca mai apoi, în stagiunea următoare, anul centenarului pentru prahoveni, să țintească la o calificare în play-off!
Din staff-ul tehnic condus de Eugen Neagoe vor mai face parte Valentin Bădoi. Acesta revine la Petrolul în calitate de „secund” după ce a ocupat aceeași funcție și în mandatul lui Nae Constantin, Bebe Marinescu și Laurențiu Marinescu, preparatori fizici, dar și Cătălin Grigore, antrenor cu portarii.
Au renunțat la ideea Șumudică
Pe lista prahovenilor s-au mai aflat și antrenori precum Marius Șumudică sau Liviu Ciobotariu, însă amândoi au declinat propunerile primite din partea clubului condus de Marian Copilu. Revenirea lui Neagoe în Superliga vine la scurt timp după ce antrenorul lansase un atac violent la adresa conducerii din Trivale, extrem de nemulțumit de condițiile în care e nevoit să lucreze.
