Ajuns la vârsta de 40 de ani, Gabi Tamaș nu poate să stea prea departe de fotbal și și-a găsit repede o echipă!
Gabi Tamaș și-a găsit echipă, după ce s-a lăsat de fotbal. Fostul fundaș vrea să rămână în fotbal și să ocupe un post important. El este la început de drum, așa că va lua lucrurile pas cu pas. Astfel, Tamaș este noul manager sportiv al Concordiei Chiajna, locul 14 din Liga 2. El a semnat, la pachet, cu Ilie Poenaru, noul tehnician al formației din B.
Gabi Tamaș și-a găsit echipă
„Concordia Chiajna a fost alături de mine în mai multe ipostaze, este un club stabil, iar eu sunt la început de drum și caut un proiect serios. Mă bucur că am luat această decizie, logic. Nu vreau să vorbesc despre subiectul Dinamo.
Am rămas în relații bune cu Andrei Nicolescu (n.r. administratorul special) și respect foarte mult acel club. A fost decizia mea să semnez cu Concordia Chiajna. Și la Dinamo este un proiect serios, dar, repet, a fost alegerea mea să semnez cu Concordia”, a precizat Tamaș, pentru GSP.
Chiajna a traversat momente delicate
Președintele Concordiei Chiajna, Cristian Tănase, este încântat de faptul că Gabi Tamași și-a găsit puterea de a lucra la ei la echipă. Totodată, oficialul ilfovenilor a subliniat faptul că a fost un sezon foarte dificil.
„Și Tamaș, și Poenaru au semnat, dar n-aș vrea să mai spun nimic. Prin ce am trecut în acest sezon nu i-aș dori nimănui. Am negociat foarte bine și ne-am înțeles ușor. Contractele sunt până la finalul actualului sezon, iar dacă suntem ok cu toții, vom continua împreună”, a declarat Cristian Tănase, conform digisport.ro.
