Așteptat în Liga 1, Mircea Lucescu a fost impresionat de cât de iubit este băiatul lui, Răzvan Lucescu, în Grecia!
PAOK, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, s-a calificat în sferturile de finală ale Conference League. Mircea Lucescu s-a declarat încântat de performanța reușită de fiul lui. Totuși, „Il Luce” știa că băiatul său e capabil de astfel de reușite, pentru că nu este la prima ispravă în cupele europene. Seniorul din familia Lucescu a fost mândru când a auzit că suporterii greci îi scandează numele lui Răzvan.
Mircea Lucescu, mândru de Răzvan Lucescu după performanța din Conference League!
„M-am simțit foarte bine când numele lui Răzvan a fost strigat de tot stadionul, superb. Mi-am adus aminte de vremurile mele și m-am bucurat foarte mult pentru el. A avut 2 meciuri mai dificile, avea nevoie de victoria asta. Acum să-l vedem cu Brugge. Bineînțeles că o să mă duc la Brugge, eu sunt talismanul, de câte ori m-am dus nu au pierdut.
Nu mă gândesc la finală, eu atât visez să treacă de Brugge. Vedeți ce se întâmplă în Champions League și Europa League unde nu este nicio echipă din estul Europei. Au mai rămas în Conference League, Olympiakos, Fenerbahce, PAOK și Plzen. Este încă o competiție pentru estul Europei care poate fi câștigată”, a declarat Mircea Lucescu, potrivit Fanatik.
Sferturile Conference League:
- Aston Villa – Lille
- Olympiacos – Fenerbahce
- Viktoria Plzen – Fiorentina
- Club Brugge – PAOK
