Craiovenii nu vor fi deloc încântați de această veste, care îi vizează direct pe Andrei Ivan, Alex Mitriță, dar și pe alt fotbalist oltean!
Andrei Ivan nu traversează cea mai bună perioadă, la Craiova, dar Alex Mitriță e golgheterul echipei și cel mai bun pasator. Cu toate acestea, mijlocașul nu a prins un loc la echipa națională. Florin Bratu explică faptul că cei doi jucători ai Universității au șanse mici să mai prindă lotul. Problemele pe care le-au avut cu selecționerul încă nu au fost uitate. În aceeași situație este un alt fotbalist oltean, Alex Maxim.
Probleme pentru Andrei Ivan și Alex Mitriță
„Noi vedem din alt unghi. Va fi foarte greu, dacă nu imposibil, ca el (n.r. Mitriță) să apară. Edi și-a creionat un lot lărgit din care de acolo va extrage. Probabil că e și Mitriță, dar să nu uităm și să dăm timpul înapoi. Știi că Edi a avut probleme cu Alex Mitriță, cu Andrei Ivan. Au fost ceva probleme. Plus Maxim. S-a luat decizia să se renunțe o perioadă la ei. Nu oficial, așa am văzut.
Iată că n-au mai apărut. Practic, asta s-a întâmplat! Mi-e foarte greu să cred că acești trei jucători vor apărea în viitor la echipa națională. Acum, dacă e bine sau nu, vom vedea. Cert e că Edi s-a calificat cu un lot din care cei trei nu au făcut parte și probabil că va merge pe același nucleu”, a declarat Florin Bratu, conform DigiSport.
Mijlocașii și atacanții convocați de Edi Iordănescu:
Mijlocași: Nicolae Stanciu (Damac | Arabia Saudită, 66/14), Marius Marin (Pisa | Italia, 15/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 35/4), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 52/3), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 14/1), Darius Olaru (FCSB, 15/0), Adrian Șut (FCSB, 0/0), Dennis Man (Parma | Italia, 20/6), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 17/4), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 31/4), Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 8/2), Florinel Coman (FCSB, 12/1);
Atacanți: George Pușcaș (Bari | Italia, 40/11), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 36/5), Florin Tănase (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2).
- Andrei Ivan și Alex Mitriță, transferați la pachet!
- Ce transferuri de top pregătește CS Universitatea Craiova!(
- Un fost antrenor al Craiovei, despre Alex Mitriță: „E excepțional ce face
