Simona Halep: „Îl apreciez foarte mult, a lucrat cu jucătoare care mie mi-au plăcut”
Simona Halep (32 de ani) a pierdut în fața Paulei Badosa (26 de ani, locul 73 în clasamentul WTA) în primul tur al turneului WTA 1.000 de la Miami, cu scorul de 6-1, 4-6, 3-6.
Simona Halep și-a selectat noul antrenor
Aceasta a reprezentat prima partidă disputată de sportiva noastră după o pauză de mai bine de un an și jumătate, în care a fost suspendată. Ultimul meci jucat de „Simo” datează din 29 august 2022, de la US Open, când a fost învinsă în primul tur de către Daria Snigur.
Jucătorii doriți de Raul Rusescu, în lotul României: „Era momentul lor”
Simona Halep și-a încheiat colaborarea cu Patrick Mouratoglou, iar în turneul de la Miami a fost însoțită de partenerul ei de antrenament, Joao Monteiro, și de un fizioterapeut. Campioana noastră a anunțat că și-a selectat noul antrenor, iar acesta este Carlos Martinez.
„Eu îl apreciez foarte mult, a lucrat cu jucătoare care mie mi-au plăcut”
„Am vorbit cu Carlos Martinez, o să am o perioadă de pregătire, de cunoaștere, să spun așa, după Miami, când mă voi întoarce în Europa. Sper să meargă bine. Eu îl apreciez foarte mult, a lucrat cu jucătoare care mie mi-au plăcut foarte mult. Cum a fost Svetlana Kuznetsova și îi admir munca foarte-foarte mult. Sper să ne înțelegem și sper să fiu aptă să muncesc la nivelul la care el își dorește și să facem treabă bună împreună”, a declarat Simona Halep, conform DigiSport.
Carlos Martinez Comet este un antrenor de tenis spaniol în vârstă de 49 de ani, originar din Barcelona. Pe parcursul carierei sale, el a pregătit diverse jucătoare de tenis. Printre cele mai cunoscute numărându-se Clara Tauson, Svetlana Kuznetsova și Daria Kasatkina.
