Suporterii echipei din Liga 1 au mers și ei să discute cu Marius Șumudică: „Este un brand, au venit suporterii la mine acasă”
Marius Șumudică este căutat, în continuare, de echipe din Liga 1. Marian Copilu insistă pentru instalarea antrenorului pe banca celor de la Petrolul. Tehnicianul spune că a fost căutat chiar și joi dimineața, de ploieșteni, dar i-a refuzat pe aceștia. Chiar și suporterii „lupilor galbeni” au mers să discute cu Șumi, dar acesta susține că nu vrea să preia nicio echipă, până în vară.
S-a făcut oferta din Liga 1 pentru Marius Șumudică
„Azi dimineaţă m-au sunat … Petrolul, nu stau să mă ascund. Îmi e puţin jenă de Marian Copilu. Am colaborat bine la CFR, dar nu sunt pregătit şi nu pot să mă duc să antrenez o echipă o lună şi jumătate, neştiind ce se va întâmpla acolo. Nu sunt antrenorul care să mă duc să antrenez o lună şi jumătate Petrolul. Cu tot respectul, este un brand, au venit suporterii la mine acasă. Au venit doi suporteri la mine, liderii.
M-au sunat la telefon suporterii şi au început să îmi scandeze numele. Nu sunt pregătit să preiau o echipă până la vară. Dacă ar fi fost o echipă de play-off şi cu şanse reale de a se bate la o miză. Eu mă duceam la Petrolul, dar aflând în ultima clipă că ei nu au licenţa pentru cupele europene … eu voiam să joc barajul ăla. Iau Petrolul de pe locul 10, ce să fac cu Petrolul mai mult de atât? Pot să fac mai rău, ferească Dumnezeu, nu sunt Guardiola!”, a spus Marius Şumudică, la „Prietenii lui Ovidiu”.
În vară îi poate lua locul lui Petev
Marius Șumudică încă așteaptă să se elibereze banca tehnică a Universității Craiova. Petev și-a salvat postul pe finalul sezonului regular și a început destul de bine și play-off-ul. Acum, bulgarul trebuie să se mențină pe podium sau să câștige Cupa. În caz contrat, există șanse ca Rotaru să poată renunța la serviciile antrenorului, fără mari probleme.
Astfel, e normal ca Marius Șumudică să refuze ofertele pe care le va primi până în vară, din Liga 1. Peste două luni, el se va decide dacă e cazul să plece la un alt club sau să aștepte oferta din partea oltenilor. El a spus mereu că își dorește să antreneze la Craiova.
