Antrenorul interimar al Universității Craiova, Dragoș Bon, vrea să îndeplinească obiectivul echipei, mai ales dacă rămâne pe bancă până la finalul sezonului!
Dragoș Bon a revenit pe banca Universității Craiova, ca interimar, dar nu vrea să pună în pericol obiectivul echipei. El știe că Mihai Rotaru vrea locul 2. Astfel, tehnicianul va fi extrem de atent în meciul cu Farul. Constănțenii vor ataca, iar apărarea alb-albaștrilor trebuie să fie foarte atentă, pentru că Gică Hagi are fotbaliști extrem de talentați în ofensivă.
Diferența de puncte din clasament dintre Craiova și Farul este una destul de mică. Un eșec al alb-albaștrilor ar pune în pericol chiar și podiumul.
Dragoș Bon știe clar care e obiectivul Universității Craiova
„Suntem în fața unui joc important pentru noi. Vrem să ne consolidăm poziția a doua în clasament. Întâlnim o echipă care are o filosofie bine stabilită și bine structurată. Din punctul meu de vedere cred că este cel mai dificil joc din punct de vedere tactic. Știm foarte bine că Hagi are o filosofie proprie pe care și-a implementat-o de la început și are totul bine pus la punct.
Noi sperăm să ne ridicăm la nivelul așteptărilor spectatorilor noștri. Să câștigăm toate cele 3 puncte, pentru că obiectivul nostru este să ne consolidăm poziția a doua în clasament. (n.r.- despre situația lotului Universității Craiova) Din punct de vedere medical sper ca până la ora partidei să avem toți jucătorii apți, să putem să aliniem cel mai bun 11 pe care îl avem la dispoziție”, a declarat Dragoș Bon.
Rotaru are mai multe soluții pentru banca tehnică
Dragoș Bon poate rămâne interimar până la finalul sezonului. Totul depinde de felul în care echipa va arăta, dar și de negocierile pe care Rotaru le poartă cu alți antrenori. Marius Șumudică, Mirel Rădoi, Eugen Neagoe și Costel Gâlcă sunt pe lista craiovenilor. Patronul clubului are de făcut o alegere grea, pentru că nu prea a fost inspirat în ultima vreme.
