Florin Maxim, antrenor în Liga 1!

Catalin Anghel
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

După ce a dus Corvinul Hunedoara în finala Cupei României, Florin Maxim e gata să facă pasul în Liga 1!

Florin Maxim poate spune că este antrenorul momentului în fotbalul românesc. El a dus o echipă de Liga 2 în finala Cupei României, eliminând formații din Liga 1. Performanța nu este unică în istoria țării, dar este o reușită importantă. Cornivul Hunedoara nu doar că a avut rezultate, dar și jocul a fost unul plăcut, în timp ce lotul pare unul extrem de sudat.

Florin Maxim, antrenor în Liga 1!

Antrenorul vrea să ajungă în Liga 1. În sezonul viitor, el are șanse mari să ajungă în Liga 1, ori cu formația din Hunedoara, ori la un alt club de primă divizie. Maxim deja a atras atenția cu performanța din Cupă. Totuși, acesta spune că nu ar putea să lucreze la FCSB. Se pare că tehnicianul nu ar accepta condițiile lui Gigi Becali.

„E un subiect sensibil. Ai niște condiții bune, jucători buni, dar acolo patronul are niște doleanțe. Până la urma urmei, performanțele sunt obținute de antrenor. Nu am fost obișnuit să mi se spună lucrul acesta, deci nu cred că aș putea să lucrez așa. E normal să ai niște discuții, dar nu să ți se impună”, a afirmat Florin Maxim, la Digi Sport.

Antrenorii ca al pot face diferența

În fotbalul românesc s-au tot rotit câțiva antrenori, români sau străini. Adi Mutu a fost la FCU Craiova, Rapid sau CFR Cluj. Nu a produs rezultate nicăieri și a plecat. Nicolae Dică a fost și el în mai multe locuri, dar a avut aceeași soartă. Ambii au în comun faptul că s-au aventurat la cluburi de primă ligă, din start, fără să simtă prea mult ce înseamnă juniorii sau Liga 3.

Florin Maxim nu a ars etape. El a pregătit copii, a fost și secund, a promovat o echipă în B, apoi a preluat un alt proiect în Liga 2. Acum, el nu se grăbește. Chiar a refuzat o ofertă de la Dinamo București, chiar dacă era tentatsă ajungă în Liga 1.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.