Știința lui Rotaru și Rapidul lui Șucu nu au față de titlu, încă, dar oltenii măcar continuă să spere la un loc de cupe europene!
Universitatea Craiova a scos o victorie la limită pe terenul celor de la Rapid. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-2, după ce alb-albaștrii au lăsat impresia, în prima repriză, că vor obține o victorie ușoară. Elevii lui Gâlcă s-au pierdut, pe parcurs și au obținut cele trei puncte în ultimul minut de prelungiri. Astfel, oltenii au urcat, din nou, pe locul 2 cu șanse tot mai mari să prindă cupele europene.
Andrei Ivan are șanse tot mai mari să facă tumbe în cupele europene!
Prima repriză a fost una foarte bună pentru trupa din Bănie. Elevii lui Costel Gâlcă și-au dominat în mod clar adversarii. Andrei Ivan a reușit să marcheze în minutul 30. Atacantul Craiovei pare să-și revină la forma din sezonul trecut, sub comanda noului antrenor. Rapidiștilor nu le-a ieșit mai nimic până la pauză, și au intrat la vestiare în dezavantaj, scor 0-1.
Partea secundă nu a mai început la fel de bine pentru Craiova. Oltenii au lăsat impresia că vor să își apere avantajul minim. Nici giuleștenii nu au strălucit, dar au pus mai multe probleme la poarta lui Laurențiu Popescu. Astfel, în minutul 77, Burmaz a reușit să înscrie și a restabilit egalitatea. Crețu a fost salvarea craiovenilor. El a marcat în minutul 90+5 și a adus victoria trupei din Bănie, cu scorul de 2-1.
Rapid – Universitatea Craiova
Rapid: (4-3-3) Ungureanu – Braun, Săpunaru, P. Iacob, Onea – Kait, Oaidă, Papeau – Krasniqi, Rrahmani, Funsho. Rezerve: V. Drăghia, Gabriel Gheorghe, D. Grigore, A. Borza, R. Bădescu, Emmers, A. Cepoi, Omar El Sawy, C. Petrila, C. Cîrjan, F. Hasani, B. Burmaz. Absenți Aioani, Hromada (accidentați). Antrenor: Bogdan Lobonț.
CS Universitatea Craiova (4-2-3-1): L. Popescu – M. Căpățînă, G. Zajkov, R. Melo da Silva, N. Bancu – A. Crețu, A. Mekvabishvili – Ș. Baiaram, L. Houri, A. Ivan – J. Markovic. Rezerve: D. Lazar, Soiri, B. Ndong, Mateiu, Danciu, Ș. Bana, A. Cîmpanu, J. Blesa, A. Mitriță. Absenți: Screciu, Maldonado (accidentați).
Antrenor: Costel Gâlcă.
Stadion: Superbet Arena – Giulești. Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad). A1: Mircea Grigoriu (Bucureşti), A2: Ovidiu Artene (Vaslui). Arbitru VAR: Szabolcs Kovacs (Carei). Arbitru AVAR: Doru Lucaciu (Cluj-Napoca).
