După ce Tudorel Stoica a spus că FCSB nu există, MM Stoica a replicat imediat
MM Stoica i-a răspuns lui Tudorel Stoica, cel care a spus practic că FCSB nu există, în ciuda faptului ca echipa lui Becali a câștigat campionatul. Managerul general al campioanei a avut un mesaj direct pentru fostul stelist.
MM Stoica i-a răspuns lui Tudorel Stoica
Afirmațiile lui Tudorel Stoica au venit în contextul disputei dintre FCSB și CSA Steaua. Fostul câștigător al Cupei Campionilor Europeni consideră că CSA Steaua este continuatoarea echipei înființate în 1947, nu FCSB-ul.
Mihai Stoica a avut o reacție după declarațiile fostului stelist. MM susține că Tudorel Stoica este unul dintre idolii săi. Acesta fiind inclusiv motivul pentru care omul de la FCSB a fost deranjat de atacul pe care l-a lansat Stoica.
Dezamăgit de reacție
„Trăiești o mare dezamăgire când descoperi că oameni pe care i-ai idolatrizat te desconsideră total. Tudorel Stoica spune că echipa noastră n-a jucat cine știe ce. Tot Tudorel Stoica spune că nu se uita la meciurile noastre pentru că… nu existam. S-a uitat spre final, când a sperat că se va întâmpla ceva. S-a întâmplat.
Cu toate astea, pentru mine rămâne cel mai important căpitan din istoria Stelei și – alături de Dumitru, Iordănescu, Marcel Răducanu – fotbalistul pentru care am devenit suporterul acestei superechipe.
Toate aceste sentimente sunt amplificate de o pornire de patriotism local. Până la urmă, un gălățean a purtat banderola în cel mai strălucitor sezon european din istoria fotbalului românesc”, a spus MM Stoica, pe facebook.
