Mihai Rotaru, mesaj clar înainte de derby-ul cu FCSB: „Nu e vorba doar de locul doi”

Radu Alexandru

Dorința lui Mihai Rotaru, cu puțin timp înainte de finalul sezonului câștigat clar de FCSB!

Mihai Rotaru are un gând înainte de meciul cu FCSB. Finanțatorul Universității Craiova, a trasat obiectivul echipei sale pentru finalul play-off-ului. Acesta n-ar fi doar locul doi, cel care duce în cupele europene. Locul 4 a fost menționat.

Mihai Rotaru are un mesaj înainte de derby-ul cu FCSB

Mihai Rotaru s-a exprimat clar și a menționat că singurul obiectiv rămas pentru formația sa în acest final este clasarea pe locul doi, după ratarea titlului. Finanțatorul echipei a dat de înțeles, totodată, că nu e vorba doar despre locul doi, cel al vicecampioanei.

Universitatea Craiova se află în obiectiv, pe locul doi în play-off, cu 37 de puncte. Oltenii mai au trei meciuri în acest sezon. Rotaru mizează nu doar pe locul 2, ci și pe podium, dar și pe locul 4 în competiție.

Vor în Europa

”Noi ne dorim să fim vicecampioana României, ne-am dorit să fim campioana României, dar am ieșit din această cursă. Acum da, vrem să fim vicecampioni. Este o luptă de care pe care, dar nu e vorba doar de locul doi, e vorba de podium și poate fi vorba și de locul patru în ceea ce înseamnă cupele europene”, a spus Mihai Rotaru, potrivit sport.ro.

Etapa precedentă, oltenii au trecut de Rapid în Giulești. În etapa de Paște vor juca acasă cu FCSB-ul, deja campioană.

Share This Article