Oraşul din România care i-a cucerit pe americani cu mâncarea

Claudia Grosu

Oraşul din România care impresionează la orice pas, de data aceasta i-a cucerit pe americani cu mâncarea

Doi tineri americani, Amber și Nathan, au hotărât să exploreze gastronomia locală din orașul Sighișoara în timpul unei vizite în micul oraș. În ciuda faptului că băutura de dimineață nu i-a impresionat atât de mult ca alte delicatese gustate în alte țări europene, au fost încântați de șaorma și înghețata locală, considerându-le „cele mai bune din lume”.

Oraşul din România care i-a cucerit pe americani cu mâncarea

Sighișoara este adesea prezentată în articole de blog sau clipuri vlog ale turiștilor străini care descoperă România. Acest mic oraș-cetate, cu origini medievale, găzduiește în zidurile sale mii de ani de istorie și atrage mereu atenția celor dornici să exploreze secretele încărcate de semnificație, conform SOSAS AT SUNRISE.

Oraşul din România unde gunoiul devine energie curată

La fel s-a întâmplat și cu cei doi turiști americani, Amber și Nathan, care au optat să descopere frumusețea acestui oraș. Potrivit lor, nicio altă atracție turistică din întreaga lor experiență de călătorie nu se compară cu cele găsite aici. Aceștia au explicat într-un material video postat pe YouTube că au pus accent pe gastronomia românească, deși au avut ocazia să exploreze și alte aspecte ale culturii locale.

Amber și Nathan au fost agreabil surprinși de atracțiile turistice din Sighișoara, descriindu-le urmăritorilor lor că, în mod obișnuit, zona este liniștită în weekenduri, dar prinde viață în prima zi a săptămânii, spre deosebire de alte orașe pe care le-au explorat în călătoriile lor.

Străzile pietruite, clădirile colorate și bogate în istorie i-au impresionat profund

Istoria împletită cu cultura, natura îmbrățișând arhitectura… Toate acestea au lăsat o amprentă puternică în memoria celor doi americani. Străzile pietruite, clădirile colorate și bogate în istorie i-au impresionat profund. Calitatea mâncărurilor locale i-a cucerit instantaneu, nefiind posibil să nu se îndrăgostească de ea.

Cei doi turiști americani au străbătut pe jos Sighișoara, savurând micile plăceri ale călătoriei, printre care și gastronomia locală. Au poposit pentru o cafea la un local mic și cochet, însă nu au fost excesiv de impresionați, menționând că băutura comandată nu s-a ridicat la nivelul altor cafele degustate în alte țări europene.

Au savurat merdenele, covrigi, langoș, șaorma și înghețată. Amber, tânăra călătoare, și-a făcut timp să-i transmită proprietarului de la Casa Cositorarului că înghețata cu bucățele de ciocolată a fost cu adevărat delicioasă. Femeia a fost profund impresionată de gustul său rafinat.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.