Transferuri pentru Europa League, la Corvinul Hunedoara, echipa din Liga 2 condusă de pe bancă de Florin Maxim!
Corvinul Hunedoara a obținut o performanță spectaculoasă în fotbalul românesc. Formația pregătită de Florin Maxim a câștigat Cupa României. Această reușită le dă jucătorilor din Liga 2 să evolueze în preliminariile Europa League. Antrenorul echipei spune că deja are o listă de transferuri pregătită, pentru a putea face față în cupele europene.
Florin Maxim se pregătește de Europa League
„Acesta era singurul trofeu pe care puteam pune mâna. Am simțit o energie în acestei competiție. Am simțit că este momentul nostru. Am trăit sentimente aparte. Nu ne dădea nimeni șanse. Am eliminat Sepsi, CFR Cluj, apoi am plecat favoriți cu Voluntari. A fost presiune pe mine și pe jucători, atunci când a egalat Voluntari. Suntem o echipă echilibrată. Am avut crampe din minutul 75. Aceste meciuri așa le câștigi, treci peste orice durere. Astăzi șansa a fost de partea noastră.
Le acordăm mare încredere jucătorilor. Trebuie să învățăm din fotbalul mare, Real Madrid suferă și câștigă la final. Au încredere că pot întoarce scorul până la urmă. Ne-am gândit deja la ce jucători să aducem, pentru că nu avem buget foarte mare. Avem o listă cu jucători, sper că putem să o completăm. Ne-am descurcat, nu putem să întindem plapuma, mai ales că va începe și ridicarea stadionului. Cred în energia suporterilor, au fost toate cu noi”, a spus Florin Maxim după meci.
Misiune grea pentru Corvinul
Chiar dacă a eliminat din Cupă echipe din Liga 1, Corvinul Hunedoara va avea o misiune foarte grea în Europa League. Florin Maxim știe că riscă să dea de adversari de calibru, dar nimeni nu îl oprește să viseze. Antrenorul și elevii lui au demonstrat că orice este posibil, dacă îți dorești, crezi și ești dedicat unul obiectiv.
