Se pregătește transferul lui Enriko Papa la Craiova!

Radu Alexandru
Foto: Instagram / Enriko Papa

Enriko Papa este liber de contract, iar conducerea clubului din Craiova l-a pus pe mijlocaș în fruntea listei de transferuri!

După trei ani în Liga 1, FCU Craiova a retrogradat în al doilea eșalon. Iar acum Adrian Mititelu, patronul oltenilor, pregătește un transfer care ar ajuta echipa din Bănie să revină mai repede pe prima scenă a fotbalului.

Enriko Papa, prima lovitură pentru FCU Craiova

Deși va juca din sezonul viitor în Liga 2, FCU Craiova se gândește încă de pe-acum la revenirea în primul eșalon. Șefii clubului ar avea deja pregătit transferul unui fotbalist care a mai evoluat de-a lungul carierei la alte două echipe din Liga 1.

Potrivit OrangeSport, ar fi vorba despre Enriko Papa. Liber de contract din august 2023, după despărțirea de Çaykur Rizespor, albanezul a jucat în trecut pentru FC Botoșani și Sepsi.

Deja în pregătiri la Craiova

Conform sursei citate, Enriko Papa se află deja în România, iar în ultimele zile s-a pregătit cu FCU Craiova. Astfel, șansele ca acesta să ajungă din sezonul următor în Bănie sunt foarte mari.

Fotbalistul albanez a debutat în fotbalul românesc în tricoul lui FC Botoşani, în 2018, venit liber de contract, după un sezon petrecut la Lushjna, în Albania. Între februarie 2023 şi iunie 2023,  Papa a evoluat pentru Sepsi Sfântu Gheorghe.

Share This Article