După ce au ratat titlul în acest sezon de Liga 1, conducătorii clubului vor să îi aducă pe Adrian Mazilu și Denis Alibec, pentru a ataca direct primul loc, în ediția viitoare de campionat!
Adrian Mazilu și Denis Alibec ar putea ajunge la aceeași echipă în Liga 1. Farul nu a avut un sezon perfect, iar Gică Hagi își dorește performanță. Ambii fotbaliști au jucat la Contanța, iar acum pot redeveni colegi.
Adrian Mazilu și Denis Alibec ar putea ajunge la Farul
Denis Alibec e dorit de Gigi Becali la FCSB. Fotbalistul e la Contanța. Jucătorul pare tentat mai mult să accepte varianta Farul. Unul dintre argumente este dat de fapul că Denis se antrenează deja cu cei de la Farul, după cum susține gsp.ro.
Antrenorul dobrogenilor este gata să facă un efort în acest sens și să-i ofere un contract bun. Asta în condițiile în care este de crezut că se va mai putea baza pe Louis Munteanu, atacantul împrumutat două sezoane de la Fiorentina.
Și Mazilu e marfă bună
Adrian Mazilu, atacantul în vârstă de doar 18 ani care a fost vândut la Brighton. Ulterior a fost împrumutat la Vitesse, în Olanda, iar acum s-ar putea întoarce la malul mării. Hagi a pus ochii pe jucător, iar vestea nu e una excelentă pentru CFR Cluj. Ardelenii îl aveau și ei pe listă pe fostul fotbalist al Farului.
Atacantul vândut de Gică Hagi pentru impresionanta sumă de 3 milioane de euro nu s-a descurcat prea bine nici în prima parte a stagiunii, în care a reușit să marcheze doar două goluri. Dacă Alibec ar putea prinde un contract de un an, Mazilu ar veni probabil împumut.
