Răzvan Lucescu a luat titlul în Grecia, cu PAOK!

Catalin Anghel
foto: Facebook/PAOK

Antrenorul român al momentului, Răzvan Lucescu, a transmis un mesaj emoționant după ce a câștigat titlul cu PAOK!

Răzvan Lucescu a intrat în istoria celor de la PAOK după ce a cucerit un nou titlu. El a devenit primul antrenor care câștigă două campionate cu această echipă, în Grecia. Înainte de a începe colaborările cu tehnicianul român, clubul din Salonic mai avea două astfel de trofee în palmares, cucerite în 1976 și 1985. Primul astfel de trofeul adus de Lucescu Jr. la PAOK a fost în 2019.

Răzvan Lucescu a luat titlul în Grecia, cu PAOK!

„Trebuie să menționez un aspect foarte important. Suntem aici și am adus titlul patronului (n.r.- Ivan Savvidis). El, finanțatorul, a creat echipa aceasta unită, el a adus toți jucătorii.

Boss, îți mulțumesc din toată inima. E pentru tine ce am reușit azi! Trebuie să acceptăm că am devenit, măcar pentru un anumit nivel, o echipă europeană”, a spus Lucescu.

PAOK s-a ținut tare

Răzvan Lucescu nu a avut o misiune ușoară. Acesta a cucerit titlul cu PAOK, cu 80 de puncte, urmată de campioana din sezonul trecut, AEK Atena, cu 78 de puncte. Olympiakos a strâns doar cu 74 puncte, Panathinaikos, 72 puncte. Totodată, Aris Salonic, cu 55 de puncte și Lamia, cu 35 au ocupat ultimele locuri din partea superioară a clasamentului.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.