Sepsi și-a dat acordul, iar Marius Ștefănescu face vizita medicală la o altă echipă din Liga 1!
Golgheterul celor de la Sepsi va ajunge la FCSB. Gigi Becali a încercat de multe ori să îl aducă pe jucător la echipa sa, însă până în prezent toate încercările au dat greș.
Marius Ștefănescu pleacă de la Sepsi și semnează chiar astăzi cu o altă echipă din Liga 1!
Finanțatorul celor de la FCSB a clarificat situația fotbalistului. Din spusele lui Gigi Becali, fotbalistul va face vizita medicală joi. Gigi Becali a comentat și declarațiile recente ale lui Laszlo Dioszegi, care spunea că Marius Ștefănescu nu va ajunge la FCSB. Chiar dacă finanțatorul celor de la Sepsi spunea că nu-l dă nici pe 10 milioane, se pare că lucrurile s-au schimbat
Mâine face vizita medicală. Am terminat actele. Mâine dimineață vine la vizita medicală. Eu am vorbit cu Laszlo Dioszegi și i-am zis un lucru: ‘Toată lumea știe că ai spus la nervi’.Poți să spui la nervi că nu pleacă niciodată la FCSB. Poate să fie o parabolă, o trecem la proverbe. Așa a zis-o.”, a spus Gigi Becali pentru Digi Sport.
Declarațiile recente ale lui Laszlo Dioszegi, despre transferul lui Marius Ștefănescu
„Nu am mai discutat cu ei (n.r. cu Gigi Becali și Dan Șucu), dar eu vreau să îl dau în străinătate. După toate discuțiile care au fost, la FCSB în niciun caz. Asta 100% sigur.
Eu nu vreau să îl dau la FCSB pentru nimic în lume, pentru că onoarea noastră nu se poate cumpăra cu niciun ban. Indiferent de sumă, chiar și 5-10 milioane.
Ideea clubului nostru este, de la început, să fim transparenți, cinstiți și corecți. Corectitudinea nu se cumpără cu nimic, poate să dea și 100 de milioane de euro”, spunea Laszlo Dioszegi, conform sursei anterior citate.
