Universitatea Craiova are nevoie de transferuri pentru cupele europene, iar Mihai Rotaru a început să lucreze deja la un plan important!
Mihai Rotaru spune că regula U21 nu își mai are rostul în fotbalul românesc sau, cel puțin, nu în această formă. Patronul de la Universitatea Craiova spune că este încurcat de o astfel de constrângere regulamentară atunci când vrea să facă transferuri. El explică faptul că ar fi mai bine ca formațiile din Liga 1 să fie lăsate să aducă tineri din Africa sau alte țări.
Finanțatorul trupei din Bănie va avea o discuție cu Răzvan Burleanu. Președintele FRF va trebui să îl asculte pe Mihai Rotaru și să analizeze ceea ce are de spus. Oltenii vor să fie o echipă de top a României și, poate chiar a Europei. Pentru acest lucru, șefii clubului au deja un plan important pe care vor să îl pună în aplicare.
Mihai Rotaru vrea să facă transferuri surpriză la Universitatea Craiova
„Cluburile mari cum sunt CFR, Craiova, Rapid, FCSB, vor încerca să ia câți mai mulți tineri U-21. Vor exista două variante. Să rămână la lot, dar să nu joace, sau să fie împrumutați. Ajungem așa la cazurile Rareș Pop, Vulturar și Musi, care nu vor juca în meciurile directe. Așa se ajunge să dea patronul un cartonaș roșu. Nu contest că nu ajută în anumite direcții, dar ar trebui găsite soluții.
Cum le dai continuitate jucătorilor care trec de U21? Federația vine și spune că ne ajută să vindem. Atunci lăsați-ne să lărgim și aria de selecție. Să luăm jucători tineri din Africa, din alte țări și să îi vindem. Scopul este de a mări aria de selecție. Doar doi jucători sunt rezultatul locului U-21 la echipa națională, Racovițan și Bîrligea. Trebuie să se vină cu o altă soluție.”, a spus Mihai Rotaru în emisiunea Digi Sport Special.
Gigi Becali a dat tonul
Discuția nu a plecat de la dorința lui Mihai Rotaru de a face transferuri din Africa la Universitatea Craiova. Gigi Becali a fost cel care a pornit o situație delicată. El a lăsat de înțeles că nu va respecta regula U21 în sezonul viitor. Motivul este unul clar: vrea în grupele Ligii Campionilor și ar fi dispus să suporte consecințele pe plan intern.
