Mihai Căpățână și Elvir Koljic au vorbit deschis, la scurt timp după amicalul câștigat de Universitatea Craiova în fața polonezilor de la Legia Varșovia!
Mihai Căpățână și Elvir Koljic pot fi surprizele lui Costel Gâlcă pentru sezonul viitor. Mijlocașul în vârstă de 28 de ani a fost folosit mai mult în apărare, de când este în Bănie. Acum, după perioada de pregătire din Austria, tehnicianul alb-albaștrilor i-ar putea da ocazia să evolueze pe poziția lu de bază. Acesta se gândește doar la îndeplinirea obiectivelor: titlul și grupele Conference League.
„Venim după o perioadă dificilă, am făcut un joc bun cu Legia, o echipă bună din Polonia. Au fost antrenamente intense şi adversari puternici în amicale, sunt lucruri benefice, doar aşa putem creşte. Obiectivele sunt clare, titlul, gândul nostru este acolo, chiar dacă trebuie să o luăm pas cu pas. De asemenea, intrarea în grupele Conference League, fiindcă toată Oltenia îşi doreşte acest lucru, acum doi ani am fost aproape în acel duel cu Beer Sheva”, a spus Mihai Căpățână, după meciul cu Legia.
1.600.000 de euro pentru Mihai Căpățână și Elvir Koljic!
Mihai Căpățână și Elvir Koljic au o cotă totală de 1,6 milioane de euro, conform Transfermakt. 800.000 de euro valorează fiecare, potrivit site-ului de specialitate. Atacantul bosniac speră să revină la forma prin care impresiona, cu ani în urmă, la Universitatea Craiova. Momentan, Costel Gâlcă nu a adus niciun vârf, dar a renunțat la doi atacanți: Blesa și Trică. Astfel, Koljic are șansa să fie titular în sezonul viitor, dacă antrenorul nu va surprinde cu o mutare în ofensivă.
„Avem două săptămâni de muncă bună şi sper să continuăm la fel. Nu am obiectiv decât să fiu sănătos, sper să avem noroc, să mai vină jucători, să-i primim bine şi să se adapteze şi ei rapid. Şi Maribor şi Botev sunt echipe bune, la Maribor am fost când eram mic, cu bulgarii am jucat anul trecut în cantonament şi i-am bătut cu 2-0” a declarat Elvir Koljic, după jocul cu Legia.
Concurență serioasă pentru Mihai Căpățână
Dacă Elvir Koljic e mai liniștit pentru că nu are încă mare concurență, situația lui Mihai Căpățână e mai complicată. El are concurență serioasă la mijlocul terenului. Anzor revine de la EURO 2024, unde a fost titular în naționala Georgiei. Alex Crețu a fost cel mai bun mijlocaș central al Craiovei, în sezonul trecut. Vlad Screciu este preferatul patronului și om de națională. Totodată, Costel Gâlcă l-a adus, de curând, pe japonezul Takuto Oshima.
