Horațiu Moldovan, OUT de la Atletico: ”Timpul lui s-a terminat”

Claudia Grosu
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Horațiu Moldovan a fost în lotul României la EURO 2024, dar nu a jucat niciun minut, postul de portar fiind ocupat de Florin Niță

Horațiu Moldovan, în vârstă de 26 de ani, s-a alăturat echipei Atletico Madrid în luna ianuarie, după ce clubul de pe Metropolitano a plătit celor de la Rapid suma de 800.000 de euro.

Horațiu Moldovan, OUT de la Atletico: ”Timpul lui s-a terminat”

Până acum, portarul român nu a jucat în nicio partidă pentru echipa antrenată de Diego Simeone (54 de ani), ceea ce l-a determinat să-și anunțe intenția de a pleca.

Horațiu Moldovan a fost în lotul României la EURO 2024, dar nu a jucat niciun minut, postul de portar fiind ocupat de Florin Niță (37 de ani).

Imediat după eliminarea naționalei de la Campionatul European, cei de la Relevo au făcut un anunț clar. Spaniolii susțin că timpul românului pe Metropolitano este aproape de final. 

Transferul de 1,3 milioane de euro al lui Gigi Becali, marea greșeală a lui Edi Iordănescu

Potrivit sursei citate, Horațiu Moldovan are șanse foarte mari să părăsească Atletico în această vară. Mai mult, sursa a dezvăluit că echipa din Madrid i-a găsit deja un înlocuitor: David Soria (31 de ani), portarul celor de la Getafe, care au terminat pe locul 12 în sezonul recent încheiat.

„Românul are șanse mari să părăsească echipa”

”În ceea ce privește portarii, se pare că timpul lui Horațiu Moldovan s-a terminat. Portarul român, prezent la EURO 2024 cu țara sa nu a jucat niciun meci. A ajuns Metropolitano iarna trecută, de la FC Rapid 1923.

Moldovan, din cauza competiției mari cu Jan Oblak, nu a putut debuta în tricoul lui Atletico Madrid, iar românul are șanse mari să părăsească echipa. De aceea Cholo Simeone și staff-ul său au început căutările pentru un nou portar. Printre cei doriți se numără portarul lui Getafe, David Soria. Acesta este pe placul conducerii sportive a lui Atletico”, a notat sursa citată. 

Presa din Scoția a raportat că portarul de 26 de ani este o opțiune pentru Celtic. Joe Hart (37 de ani) s-a retras la sfârșitul acestui sezon. Iar cei de la Daily Record au dezvăluit că Horațiu Moldovan este considerat o posibilă înlocuire pentru fostul portar de la Manchester City.

Totuși, portarul român nu este singurul jucător de pe lista celor de la Celtic. Martin Dubravka (35 de ani / Newcastle) și Peter Vindahl (26 de ani / Sparta Praga) sunt ceilalți doi portari pe care scoțienii i-ar dori. 

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.