Universitatea Craiova nu se va putea baza pe doi titulari la meciul cu Hermannstadt
Universitatea Craiova nu îi va avea în lot la meciul cu Hermannstadt de vineri, 12 iulie, pe Nicușor Bancu și Anzor Mekvabishvili. Cei doi fotbaliști, care au participat la EURO 2024, au primit liber și se vor întoarce pe teren după partida de la Sibiu, conform fanatik.ro.
Universitatea Craiova merge la primul meci din SuperLiga fără doi titulari
Cu toate că l-a recuperat pe Ștefan Baiaram, Costel Gâlcă nu va avea întregul lot la dispoziție pentru debutul în noul sezon de SuperLigă împotriva lui Hermannstadt, programat vineri la ora 21:30. Nicușor Bancu și Anzor Mekvabishvili nu vor face deplasarea pentru meciul cu Hermannstadt de pe stadionul „Municipal” din Sibiu.
Deniz Giafer a semnat cu o nouă echipă: „Se alătură proiectului”
Cei doi fotbaliști titulari în sezonul precedent la Universitatea Craiova au participat la EURO 2024 cu echipa națională. Astfel, Nicușor Bancu și Anzor au primit liber din partea clubului până pe 12 iulie. Și se vor alătura lotului după meciul cu Hermannstadt.
Nicușor Bancu a fost titular în toate cele 3 meciuri ale României din grupa de la EURO 2024. Căpitanul echipei din Bănie a primit o suspendare pentru meciul din optimile de finală împotriva Olandei din cauza acumulării de cartonașe galbene.
Nicușor Bancu și Anzor Mekvabishvili sunt titulari incontestabili
De cealaltă parte, Anzor a fost titular în naționala Georgiei la duelurile cu Turcia (1-3) și Cehia (1-1), dar și rezervă utilizată cu Portugalia. La fel ca în cazul lui Nicușor Bancu, mijlocașul georgian a fost suspendat la duelul din optimi, cu Spania.
Nicușor Bancu și Anzor Mekvabishvili sunt titulari incontestabili la Universitatea Craiova. Dacă în cazul „veteranului” din apărarea oltenilor situația este clară, de cealaltă parte, Anzor Mekvabishvili s-a integrat excelent și a devenit titular pentru olteni la mijlocul terenului.
Adus de Universitatea Craiova la începutul anului de la Dinamo Tbilisi, Anzor Mekvabishvili a adunat 20 de apariții în tricoul alb-albastru. Însă fără să marcheze vreun gol sau să reușească vreo pasă decisivă.
