După trei ani la FCU Craiova, Bauza le-a vorbit suporterilor alb-albaștri în spaniolă
Juan Bauza a părăsit-o pe FCU Craiova, iar argentinianul va merge în Emiratele Arabe Unite, pentru a fi coleg cu Andrei Burcă.
Bauza le-a transmis un mesaj fanilor FCU Craiova: „Sunt fericit”
Juan Bauza a avut un mesaj pentru suporteri echipei. Fotbalistul a vorbit despre plecarea sa în Emirate, iar acesta spune că este fericit cu această mutare. Fotbalistul le mulțumește tuturor celor care i-au fost alături pe perioada celor 3 ani petrecuți la echipă.
„Am vrut să fac acest video ca să îmi iau la revedere de la toți oamenii care m-au susținut din primul moment. Au trecut 3 ani din prima zi în cafe am venit, iar edevărul este că imi este ciudat să-mi iau la revedere. Sau întâmplat lucruri frumoase, dar și mai puțin frumoase. Sezonul trecut a fost unul dificil. A fost o situație cu adevărat nefericită. Nu am nicio îndoială că echipa va reveni unde merită să fie pentru că este un club mare. Suntem un club de primă ligă și, cu siguranță, vom reveni curând. Cum spuneam, voiam să-mi i-au la revedere. Sunt fericit că va fi un pas nou în cariera mea, dar mă simt ciudat să schimb clubul după atăta timp petrecut aici.”, a declarat Juan Bauza în filmulețul de adio, pentru fanii echipei.
Juan Bauza a lămurit situația cu transferul său la CFR Cluj
Juan Bauza a lămurit și situația sa în legătură cu transferul la CFR Cluj. Fotbalistul a spus că face parte din familia FCU și nu poate purta tricoul altei echipe din România.
„În același timp vreau să lămuresc câteva lucruri. Este adevărat că am avut alte oferte de la alte cluburi din România, dar cum am vorbit cu patronul nostru, realitatea este că nu m-aș fi simțit comod să port tricoul altei echipe din România. Este adevărat, am reprezentat cum am putut mai bine tricoul FCU și mă simt norocos că am petrecut atâta timp aici. Eu fac parte din familia FCU și voi face mereu parte, de aceea era dificil pentru mine să joc pentru alt club. Din acest Motiv am luat decizia de a-mi continua cariera la un club din altă țară.
În Emirate este o oportunitate bună, atât pentru mine, cât și pentru club. Vreua să le mulțumesc colegilor, antrenorilor, staff-ului și tuturor celor care au fost alături de mine în acești 3 ani și bine înțeles șefului nostru și familiei sale care mi-a oferit tot ce a fost mai bun. Am doar cuvinte de mulțumire și vreau să le mulțumesc tuturor fanilor care m-au primit bine din prima zi și m-au făcut să mă simt ca acasă. Mi-ar plăcea să mă întorc, să joc pentru club și dacă este posibil să-mi închei și cariera la acest club.”, a mai spus Juan Bauza.
