Marius Măldărăşanu i-a sunat pe cei de la Universitatea Craiova, după ce i-a văzut condiția fizică lui Jovan Makovic la primul antrenament
Jovan Markovic a plecat în această vară de la Universitatea Craiova, în speranța că va prinde mai multe minute la noua sa echipă. Fotbalistul a fost împrumutat la FC Hermannstadt, pentru un sezon.
Marius Măldărăşanu, surprins după primul antrenament al lui Jovan Makovic
În ultimul timp s-a zvonit despre fotbalist că are o problemă cu greutatea. În cadrul unei intervenții telefonice, Mihai Rotaru a vorbit despre acest aspect. Acesta spune că Marius Măldărăşanu a sunat înapoi la Universitatea Craiova, după ce l-a văzut la primul antrenament pe fotbalist și a spus că se aștepta să fie gras, însă nu este.
„N-au fost probleme cu Markovic la viaţa extrasportivă. Au fost probleme cu greutatea, episodul Clinceni, când a fost împrumutat, dar acum şi Măldărăşanu i-a sunat pe colegii mei şi a zis: <<Bă, mă aşteptam să fie gras, dar ăsta nu e gras>>. Să-l întrebaţi pe Măldărăşanu dacă e gras sau slab. Nu a avut probleme extrasportive”, a spus Mihai Rotaru, la Prima Sport
Mihai Rotaru: „Am avut două oferte pe masă”
„Markovic şi-a dorit foarte mult. Am avut două oferte pe masă, una a venit cam târziu, nu pot spune de unde, dar a fost tot din campionatul românesc. Şi-a dorit să meargă mult la Sibiu ca să joace, că Markovic nu a avut vreodată continuitate. Poate fi cauza nu a unei evoluţii spectaculoase, cum ne aşteptam cu toţii. Cred că a făcut o alegere foarte bună la Sibiu, e împrumutat pe un an de zile. Nu există clauză de cumpărare. Există avantaje pentru Sibiu, la un număr de minute jucate, dar noi vrem să depăşească stadiul ctual şi să joace”, a mai spus Mihai Rotaru pentru sursa anterior citată
