Costel Gâlcă, despre situația lui Alex Mitriță: „Nu e numai cazul lui”

Catalin Anghel
Foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Probleme la antrenamentele Universității Craiova pentru Alex Mitriță și încă un coleg! Costel Gâlcă a spus totul!

Costel Gâlcă a ținut să explice situația lui Alex Mitriță. Antrenorul a vrut să lămurească lucrurile, după ce s-a zvonit că ar fi avut un conflict cu mijlocașul echipei. Acesta susține că nu s-a întâmplat nimic de ordin disciplinar. Totuși, vedeta alb-albaștrilor a avut probleme la antrenamente. Mai exact, a lipsit câteva zile și nu avea cum să fie folosit ca titular.

Costel Gâlcă, despre situația lui Alex Mitriță

„Şi în campionatul trecut a fost o situaţie similară. El a lipsit de la câteva antrenamente, şi nu e numai cazul lui, ci şi al lui Vlădoiu… deci Alex Mitriţă nu a participat la antrenamente şi nu putea să înceapă meciul de la început. Nu există conflict. Nu există conflict cu niciun jucător.

Aici nu e cu şef, aici trebuie să avem o ordine în toate. Respectul este maxim, aşa că nu e nicio problemă. Eu zic că băieţii sunt cum trebuie, poate câteodată e un grup prea cuminte. Mi-aş dori să fie mai răi, dar în teren”, a spus Costel Gâlcă, înainte de partida cu UTA Arad.

Costel Gâlcă nu are răbdare cu jucătorii răsfățați

Costel Gâlcă nu are răbdare cu jucătorii răsfățați la Universitatea Craiova. Antrenorul nu acceptă acte de indisciplină. Mihai Rotaru nu are cum să îi mai ajute pe jucători, de această dată. S-ar putea ca această strategie să fie și cea care le va aduce oltenilor un trofeu în acest sezon.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.