Costel Gâlcă primește săptămânal întăriri, iar Universitatea Craiova bifează o nouă o revenire importantă!
Universitatea Craiova vrea titlul, dar și să ajungă în grupele Conference League. Costel Gâlcă a cerut întăriri pentru atingerea acestor obiective. Momentan, antrenorului i-au fost aduși un portar, un fundaș central, un mijlocaș și două extreme. Totuși, față de perioada de pregătire, tehnicianul a primit și întăriri interne. Au revenit Nicușor Bancu și Anzor de la EURO, dar și-a revenit și Ștefan Baiaram. Acum, o nouă astfel de revenire urmează să fie produsă.
Revenire importantă la Universitatea Craiova
Mihai Rotaru a anunțat o altă revenire importantă la Universitatea Craiova. Patronul alb-albaștrilor spune că Vlad Screciu s-a întors la treabă. Mijlocașul ar putea să și prindă minute, dar nu în această săptămână. Oltenii speră ca fotbalistul să joace puțin în meciul cu Petrolul, pentru a reintra, ușor, ușor, în ritmul echipei.
„Singurul accidentat în acest moment este Screciu. Bine, nu mai este accidentat, el reintră treptat de săptămâna aceasta și săptămâna viitoare, din planurile staff-ului, e să fie full cu echipa. Sperăm din tot sufletul ca la meciul cu Petrolul să fie apt de joc și, de ce nu, să aibă minute. Este un jucător important pentru proiectul nostru, pentru echipa națională, pentru fotbalul românesc”, a spus Mihai Rotaru, la FANATIK SUPERLIGA.
Vlad Screciu a ratat EURO
Vlad Screciu era unul dintre preferații lui Edi Iordănescu înainte să se accidenteze. El jucase în preliminarii pentru România și era în planurile selecționerului și pentru EURO. Problemele l-au făcut pe fotbalist să rateze turneul final, iar acest lucru nu a fost ușor de suportat pentru un jucător tânăr, cu ambiție, care a tras mult pentru a ajunge la un nivel ridicat.
