Pierdere de 700.000 de euro la Universitatea Craiova: „Am discutat cu Costel. Am cuantificat cât înseamnă pierderea”

Catalin Anghel
© FOTO: Flaviu BUBOI/SPORT PICTURES

Universitatea Craiova pierde 700.000 de euro, după ce Mihai Rotaru și Costel Gâlcă au ajuns la o concluzie clară!

Mihai Rotaru vrea să facă performanță, indiferent de costuri sau de pierderi. Patronul alb-albaștrilor e gata să nu folosească numărul de români cerut de FRF, pentru a încasa o sumă importantă de bani. Finanțatorul trupei din Bănie a discutat cu antrenorul echipei și au ajuns la concluzia că era greu ca în primul 11 să își facă loc mai mulți jucători români, în duelul cu CFR Cluj, cel puțin.

Pierdere de 700.000 de euro la Universitatea Craiova

„Fără discuție. Am discutat săptămâna trecută cu Costel, am cuantificat cât înseamnă pierderea, ne-a ieșit undeva la 700.000 de euro. Dincolo de banii pe care nu îi primeșți, care se ridică la 170.000 de euro. Noi am fi fost în primele trei echipe cu academii, din 20. Am împărțit banii, mai pierdeam și de acolo 400.000 de euro. Am fi luat, adică. A fost o decizie pe soluții.

Concluzia a fost că anul acesta mergem așa, iar de la anul când e 6+5 încercăm să pregătim sezonul. Cuantificăm undeva la 650-670.000 de euro. De la 4% la 6%, avem o creștere și am cuantificat cu 185.000 de euro. Noi ne-am făcut tema și spunem că da, a fost o decizie asumată, analizată în prealabil. Nu am făcut-o cu capul în pământ și să treacă pe lângă noi. Până la final se vor califica Farul și FCSB-ul, și cine mai știe”, a spus Mihai Rotaru, la Fanatik, despre pierderea sumei de 700.000 de euro la Universitatea Craiova.

Primul 11 al lui Costel Gâlcă în meciul cu CFR Cluj:

Costel Gâlcă a surprins multă lume la meciul cu CFR Cluj. Antrenorul a ținut pe bancă nu mai puțin de 4 titulari. Este vorba despre Alex Mitriță, Andrei Ivan, Nicușor Bancu și Alex Crețu. Rezultatul a fost în favoarea oltenilor, scor 2-0 și trei puncte care i-au propulsat pe primul loc. Universitatea Craiova început partida cu: Popescu – Vlădoiu, Maldonado, Sierra, Ndong – Oshima, Anzor – Baiaram, Houri, PAradela – Koljic.

Dorinel Munteanu și Costel Gâlcă, derby pentru postul de selecționer!

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.