FCU Craiova atacă promovarea. Inspirația lui Marius Croitoru le-a adus victoria oltenilor

Virdol Robert
Sursa foto: Facebook FCU Craiova

FCU Craiova face un nou pas spre promovare. Trupa lui Adrian Mititelu s-a impus în prelungiri cu FC Dumbrăvița.

FCU Craiova a reușit a doua victorie din acest sezon de Liga 2. Formația pregătită de Marius Croitoru a câștigat partida contra celor de la Dumbrăvița cu scorul de 1-2.

FCU Craiova atacă promovarea. Inspirația lui Marius Croitoru le-a adus victoria cu Dumbrăvița

FCU Craiova a încercat să rezolve partida încă din prima repriză. Alb-albaștrii sunt însetați de puncte deoarece nu prea le place aerul din Liga 2 și sunt nevoiți să acumuleze cât mai multe victorii. Jucătorii lui Marius Croitoru au stat bine pe poziții reușind un presing avansat. Apărarea alb-albastră a fost bine pusă la punct, iar cei de la Dumbrăvița nu s-au apropiat atât de mult de poarta lui Sandu. Oltenii au fost periculoși în mai multe rânduri, iar golul marcat de Pop a venit după un corner executat de pe partea stângă. Alb-albaștrii au încercat să-și majoreze avantajul, însă tabela de marcaj a rămas neschimbată.

Repriza secundă a fost una mult mai intensă. Oltenii nu au mai deținut controlul jocului, iar în căutarea majorări avantajului, FCU Craiova a neglijat marcajul în apărare. Nicu Modan a restabilit egalitatea printr-o lovitura de cap, în minutul 64, după o centrare primită de pe partea stângă. Marius Croitoru a făcut tot posibilul ca echipa sa să obțină cele 3 puncte, iar inspirația de a îl introduce pe Ibrahim în teren se pare că a dat roade. Fotbalistul a reușit să înscrie golul de 1-2, reușind să le aducă victoria alb-albaștrilor.

Echipele de start


CSC DUMBRĂVIȚA (3-5-2): Miklos – Burdeț, Zurbagiu (cpt.), Apro – Morariu, Adam, Pădurariu, Salhi, Cibi – Modan, Paulevici

Rezerve: Anisorac, I.Bodri, L.Martinov, A.Ristin, R.Scutaru, C.Sima, B.Sofran, N.Trifon, C.Vasluian I

Antrenor: Cosmin Stan

FCU CRAIOVA (4-3-3): Codruț – R. Negru, Lekiatas, Lumbu, Padula – Dragu, Dr. Albu (cpt.), Pop – Sidibe, Cl. Bălan, Ciubotaru

Rezerve: Mogoșanu – Ilie, Oltean, Achim, Ibrahim, Ghindovean, Abbey, Blidar, Kvakic

Antrenor: Marius Croitoru

Share This Article