Mihai Rotaru s-a decis să acționeze. Primele măsuri au fost deja implementate
Într-o dispută persistentă cu Federația Română de Fotbal din cauza regulii U21, patronul oltenilor a decis să acționeze. Finanțatorul Universității Craiova a anunțat la începutul lunii iulie că va desființa echipa secundă. Și a făcut exact asta, conform GSP.
Mihai Rotaru s-a ținut de cuvânt, după disputa cu FRF
Universitatea Craiova și FCSB sunt liderii revoltei împotriva FRF. De ceva timp, ei încearcă să adune susținători pentru a modifica regula U21. Primele măsuri au fost deja implementate: Universitatea Craiova II, care a câștigat play-out-ul din Seria 7 în sezonul trecut, nu s-a mai înscris în Liga 3.
Un jucător de la Universitatea Craiova l-a contrazis
„Anul ăsta, desființez echipa de liga a treia. Jucau tineri de 16-17 ani, însă ei acum vor sta lângă echipa mare, cei de valoare. Nu mai are sensul o echipă în liga a treia. Ne rezervăm dreptul de a protesta și vom găsi variante de a o face”, a transmis patronul, pe 4 iulie 2024.
Doar două formații din Superligă mai au echipe în al treilea eșalon: Sepsi și Petrolul.
Cum se desfășoară Liga 3 în sezonul 2024-2025
Vor exista trei faze pentru desfășurarea meciurilor din L3. Sezon regulat, tur-retur, rezultând un total de 18 etape. Apoi, în fiecare serie se va disputa un play-off (între primele patru clasate) și un play-out (între celelalte 6 echipe).
În faza următoare vor participa doar echipe din play-off, 20 în total (primele două clasate în play-off-ul fiecărei serii). În runda semifinală, cele 20 de echipe vor fi împerecheate în 10 dueluri în dublă manșă, după cum urmează:
- B1: Locul 1, Seria 1 v Locul 2, Seria 2
- B2: Locul 1, Seria 2 v Locul 2, Seria 1
- B3: Locul 1, Seria 3 v Locul 2, Seria 4
- B4: Locul 1, Seria 4 v Locul 2, Seria 3
- B5: Locul 1, Seria 5 v Locul 2, Seria 6
- B6: Locul 1, Seria 6 v Locul 2, Seria 5
- B7: Locul 1, Seria 7 v Locul 2, Seria 8
- B8: Locul 1, Seria 8 v Locul 2, Seria 7
- B9: Locul 1, Seria 9 v Locul 2, Seria 10
- B10: Locul 1, Seria 10 v Locul 2, Seria 9
În runda finală, cele 10 câștigătoare ale primei runde vor fi împerecheate în 5 dueluri ce vor fi decise în dublă manșă, după cum urmează (gazda meciului tur va fi decisă prin tragere la sorți):
- Învingătoarea B1 v Învingătoarea B2
- Învingătoarea B3 v Învingătoarea B4
- Învingătoarea B5 v Învingătoarea B6
- Învingătoarea B7 v Învingătoarea B8
- Învingătoarea B9 v Învingătoarea B10
Cele 5 învingătoare ale rundei finale vor evolua în sezonul 2025-2026 al Ligii 2.
