Fostul șef de la Dinamo crede în proiectul pe care acesta l-a implementat la formația din Liga 1
De când Dan Șucu a devenit finanțatorul celor de la Rapid, echipa s-a schimbat complet. În sezon trecut fanii chiar aveau speranțe că echipa poate câștiga campionatul, însă vișinii s-au încurcat în play-off. Dan Șucu a făcut investiții masive în Giuleștii, iar asta s-a văzut în ultimul timp. Obiectivele milionarului sunt campionatul, dar și participarea în cupele europene, iar Cristi Borcea este convins că toate acestea se vor realiza.
Cristi Borcea, impresionat de un finanțator din SuperLigă
În cadrul emisiunii Prosport Live, Cristi Borcea a abordat mai multe subiecte, iar printre acestea se numără și finanțatorii din Liga 1. Unul dintre aceștia este Dan Șucu, fondatorul Mobexpert. Dan Șucu a făcut achiziții la Rapid, dar a și vând pe bani mulți. Unul dintre aceste exemple este Rrahmani, fotbalist care a debutat cu gol la Sparta Praga, după ce a fost transferat pentru suma de 5 milioane de euro.
Cristi Borcea a fost unul dintre cei mai controversați finanțatori din Liga 1. Acesta a patronat Dinamo în perioada 1995-2012. Acesta spune că are o părere extraordinară despre Dan Șucu, deoarece a asigurat un buget de 12 milioane de euro pentru clubul din Giulești, iar acest lucru este foarte greu în România. Borcea a evidențiat investițiile făcute de Șucu În club.
Declarație Cristi Borcea
„Am o părere extraordinară de Dan Șucu. A asigurat un buget de 12 milioane, e foarte greu în România să îți asumi asta. Să ne uităm la bazele pe care le pregătește pentru centrele de copii și juniori. În 2-3 ani, Rapid nu mai coboară sub primele trei locuri. Se va lupta în cupele europene. Cred că venirea lui Șumudică este foarte importantă. Trebuie să fie o simbioză între echipă, galerie și conducere”, a declarat Cristi Borcea, în direct la ProSport Live
