Lupta pentru titlu abia a început pentru Universitatea Craiova, iar oltenii se asigură că nu ies din ritm și și-au programat un amical în pauza competițională!
Universitatea Craiova are ca obiectiv titlul în acest sezon, iar Costel Gâlcă își ține jucătorii în priză chiar și în pauza competițională. Oltenii vin după 2 rezultate care nu l-au mulțumit pe finanțator, deoarece și-au pierdut fotoliul de lider. Juveții au pierdut în deplasare cu Dinamo, meci în care au avut 2 oameni în plus în ultimele 15 minute. Mai apoi, pe teren propriu au remizat cu Rapid. Partidă în care au dominat, însă în fața porții au fost indeciși, iar asta i-a costat puncte. În această perioadă de pauză, Costel Gâlcă vrea să pună la punct anumite aspecte. Chiar dacă foarte mulți fotbaliști le lipsesc, oltenii vor juca contra unei divizionare secunde.
Universitatea Craiova, meci amical cu echipa unui fost antrenor de la FCU
Universitatea Craiova va disputa un meci amical contra celor de la FC Argeș, echipă al cărei antrenor este Nicolae Dică, fostul rival al Universității. Acesta a antrenat-o pe rivala din oraș. De această dată se va întoarce în Craiova pentru un meci amical, cu fosta sa rivală.
Albele echipe vor să rămână în priză după această pauză, deoarece au obiective clare în campionat. FC Argeș nu a început exact așa cum își dorea Liga a 2 a, însă Nicolae Dică spera ca după această pauză lucrurile să se regleze la Pitești.
Absențe pentru amicalul cu FC Argeș
Universitatea Craiova are foarte mulți jucători la echipa națională. Oltenii au impresionat prin începutul bun de campionat, iar asta le-a adus convocările la lot. La naționala mare a României au ajuns Bancu Mitriță și Popescu. Daniel Pancu l-a chemat pe Baiaram, Bană a mers la U20 și Bratu a mers și el la U18. De asemenea, Maldonado și Zajkov au mers și ei la națională.
