Adrian Mititelu, mesaj dur pentru suporterii rivalilor din Craiova: „Foarte puțini”

Catalin Anghel

Suporterii celor de la CS Universitatea Craiova nu au scăpat nici acum de criticile lui Adrian Mititelu, retrogradat în B!

Adrian Mititelu este foarte dezamăgit de suporterii echipei sale, dar și de cei ai rivalilor din Craiova. Patronul de la FCU chiar a ajuns să vorbească, la modul general, despre fanii din România, pe care nu îi vede capabili să susțină un club așa cum ar fi corect, din punctul lui de vedere. Finanțatorul alb-albaștrilor din B a rămas cu stadionul aproape gol, la fiecare meci.

Adrian Mititelu, mesaj dur pentru suporterii rivalilor din Craiova

„Și cei de la CSU sunt înjurați de nu se poate, chiar dacă au fost recent pe primul loc. Ăștia sunt fanii, care te înjură când ești pe locul 1? În România nu există fani, decât foarte puțini. Fani au fost doar la Dinamo, care au salvat clubul. Și mai sunt câteva sute la Rapid și la noi, câteva sute, 1.000, care au fost cu noi din Liga 4. Restul?

Sunt povești. Când ești jos, fanii te părăsesc, îți întorc spatele. Sunt dezgustat! Fanii în România nu pot ține nicio echipă în Liga 5, dacă ne uităm la contribuția lor. Dacă n-ar veni patronii cu bani de acasă, cluburile s-ar închide a doua zi, cu mici excepții”, a spus Mititelu, potrivit gsp.ro.

Suporterii din Craiova încă se ceartă

Suporterii din Craiova încă se ceartă, din diferite motive, chiar dacă formațiile pe care le susțin joacă în Ligi diferite. Peluza Nord și Peluza Sud nu mai sunt umăr la umăr de mai bine de un deceniu. Anul 2013 a dezbinat orașul, iar fanii sau împărțit între echipele patronate de Adrian Mititelu, respectiv Mihai Rotaru.

2.500.000 milioane de euro pentru transferul lui Vladislav Blănuță: „Cum să îl țin în Liga 2?”

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.