Fotbalistul care l-a cucerit pe Gigi Becali, după România – Lituania 3-1: „El a câștigat meciul”

Claudia Grosu
Foto: captură DigiSport

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a tras primele concluzii după meciul echipei naționale a României

România a învins Lituania cu 3-1 pe stadionul din Ghencea și a acumulat șase puncte din șase posibile.

Ianis Hagi (25 de ani) a început meciul de la Ghencea pe banca de rezerve, dar a fost trimis pe teren de Mircea Lucescu în minutul 70, înlocuindu-l pe Dennis Man.

Fotbalistul care l-a cucerit pe Gigi Becali, după România – Lituania 3-1: „El a câștigat meciul”

Fiul lui Gică Hagi și-a impus rapid amprenta asupra jocului echipei naționale, reușind să obțină un penalty din care Răzvan Marin a dus scorul la 2-1.

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a tras primele concluzii după meciul echipei naționale a României și este convins că fiul nașului său a fost jucătorul care a decis soarta partidei de la Ghencea.

Jucătorul de 21.000.000 de euro de la AC Milan, propus în România!

„Noi îi datorăm victoria şi lui Ianis, el a câştigat meciul. Dacă nu scotea el 11 metri, mai câştigam noi? Scoateţi în evidență, Ianis, el a făcut, victoria e a lui! Nici a lui Mihăilă, nici a lui Man, nici Mitriţă, e a lui. Nu că-l iubesc eu pe el, dar e adevărul.

Nu ai ce să zici, a câştigat meciul. Să fii tată, ai băiatul în teren, revenit din accidentare. De la 25 trebuie să fie mare. Ce ştiu, calitate are, inteligenţă are, are ambele picioare. Vârsta de 25 de ani, e vârful unui fotbalist. 25-28 de ani. El acum e în vârf, acolo trebuie să ajungă”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.ro.

Hagi a refuzat oferta giuleștenilor și a ales să rămână la actuala sa echipă

În această perioadă de transferuri, Ianis Hagi a fost ofertat de Rapid după ce Rangers l-a trimis la echipa a doua. Cu toate acestea, Hagi a refuzat oferta giuleștenilor și a ales să rămână la actuala sa echipă, unde speră să lupte pentru o revenire în primul ”11”.

Mijlocașul român a fost întrebat despre viitorul său imediat după meciul cu Lituania și s-a limitat să spună că ar vrea să-și continue cariera în străinătate.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.