Mihai Teja a obținut un contract surprinzător într-un campionat important din Europa
Mihai Teja a fost numit noul antrenor al echipei daneze Velje Boldklub. Tehnicianul român era liber de contract din noiembrie 2022, după ce a condus FC Botoșani pentru doar 18 meciuri.
Mihai Teja a semnat cu un club din Europa
Mihai Teja a obținut un contract surprinzător într-un campionat important din Nordul Europei, semnând cu Velje, care se află pe ultimul loc în prima divizie daneză, având 0 puncte după primele 9 meciuri disputate, conform DigiSport.
Gigi Becali, transfer de 900.000 de euro: „Aveam și noi niște calcule”
Danezii au rămas fără antrenor după ce l-au demis pe croatul Ivan Prelec, care conducea echipa din martie 2022. Velje are o legătură cu România, avându-l în echipă pe Marius Nicolae, cunoscut în țară sub numele de Mario Nicolae, care ocupă funcția de director sportiv și a fost, de asemenea, oficial al echipei Dinamo.
Mihai Teja a oferit și prima reacție în calitate de antrenor al celor de la Velje: „Nu există nicio soluție ușoară sau rapidă la această situație. Este un sezon lung și chiar acum pare imposibil. Toată lumea recunoaște asta. Cunosc mecanismele care există într-o echipă atunci când lipsesc experiențele de succes. Acum resetăm totul, iar apoi construim zi de zi. Dacă nu aș fi crezut că putem să schimbăm situația, nu aș fi acceptat această oportunitate”.
„Voi face tot posibilul, împreună cu staff-ul meu”
Aceasta este prima experiență a lui Mihai Teja ca antrenor principal în afara României. Tehnicianul de 46 de ani a mai ocupat funcția de secund al lui Mircea Rednic la Khazar Lankaran, Standard Liege și Mouscron.
Teja nu vine singur la Velje; el l-a adus ca antrenor secund pe Dragoș Militaru, cunoscut sub porecla de „Julian Nagelsmann de România”.
„Fanii clubului au suferit alături de echipă în ultimele nouă meciuri și înțeleg dacă sunteți frustrați și renunțați, dar echipa are nevoie de sprijin și mai mult acum. Voi face tot posibilul, împreună cu staff-ul meu, și voi da totul pentru a le reda jucătorilor încrederea, optimismul și bucuria.
Nu mă raportez la trecut, ci privesc înainte acum. Toată lumea începe de la zero, iar apoi trebuie să existe loc pentru cei care vor să muncească din greu pentru a reuși. Este singurul lucru pe care îl putem folosi în această situație. Vă mulțumesc pentru încredere, voi încerca să o câștig. Există un singur lucru care contează”, a mai spus Mihai Teja.
- Semnal de alarmă pentru vedetele de la Craiova. Claudiu Petrila, propus la echipa națională!
- Verdict dur pentru jucătorii străini de la Universitatea Craiova: „Mă deranjează”
- Orașul din România unde se construiește un stadion modern de 25.000 de locuri!
- Sorin Cârțu critică doi jucători de la Craiova: „S-a schimbat situația”
