Transfer surpriză înainte de Oțelul – Universitatea Craiova: „A jucat în UEFA Champions League”

Catalin Anghel
foto: Instagram/martinangha

În timp ce toată lumea din echipă se gândea la meciul Oțelul – Universitatea Craiova, șefii clubului au mai făcut un transfer!

Meciul dintre Oțelul și Universitatea Craiova este programat sâmbătă, de la ora 21:30. Oltenii sunt favoriți în această partidă, chiar dacă elevii lui Dorinel Munteanu joacă pe teren propriu și vor avea parte de susținerea fanilor. Ambele formații sunt pe podium, despărțite de un singur punct. O victorie le-ar aduce pe acestea mai aproape de primul loc în SuperLiga României.

Transfer surpriză înainte de Oțelul – Universitatea Craiova

În timp ce staff-ul și jucătorii se pregăteau de meciul cu Universitatea Craiova, șefii clubului Oțelul au făcut un transfer surpriză. Aceștia l-au adus la Galați pe Martin Angha, un fundaș central în vârstă de 30 de ani care a jucat în UEFA Champions League cu Arsenal Londra. El a semnat un contract valabil până în vara anului 2025, cu opțiune de prelungire.

Martin Angha este prezentat de gălățeni drept un stoper cu o vastă experiență europeană. A disputat meciuri în campionate puternice ale continentului, reprezentând la un moment dat și marea forță britanică Arsenal Londra într-o partidă din grupele UEFA Champions League. Acesta este posesor de dublă cetățenie, helveto-congoleză și a semnat liber de contract. În stagiunea precedentă a jucat în 2.Bundesliga la Wehen Wiesbaden, club pentru care a apărut în 27 de meciuri.

Martin Angha, încântat după ce a semnat cu Oțelul

„Este o onoare să reprezint un club cu o asemenea tradiție și cu asemenea suporteri așa cum are Oțelul. Știu că voi fi antrenat de fotbalistul cu cele mai multe meciuri din naționala României, o figură emblematică. Știu că trebuie să dau totul meci de meci și asta voi face. Abia aștept să cunosc atmosfera de pe stadion. Hai, Oțelul!”, a declarat Angha, pentru site-ul oficial al grupării gălățene.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.